Monitorul Oficial·Partea II·26 aprilie 2005
other · respins
Mircea Ciopraga
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Œn conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputa˛ilor, Comisia pentru industrii ∫i servicii a fost sesizat„ cu PL nr. 118 din 30 martie 2005 pentru avizare ∫i dezbatere Ón fond, Ón procedur„ de urgen˛„, cu termen de depunere a raportului 7 aprilie 2005, cu proiectul de Lege pentru modificarea ∫i completarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe c„ile ferate rom‚ne ∫i reorganizarea Societ„˛ii Na˛ionale a C„ilor Ferate Rom‚ne.
Proiectul de lege a fost emis pentru preluarea Ón legisla˛ia na˛ional„ a unor prevederi ale Directivei Uniunii Europene care se refer„ la accesul operatorilor de transport feroviar str„in Ón infrastructura feroviar„ na˛ional„, o dat„ cu aderarea Rom‚niei la Uniunea European„.
Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ cu nr. 157 din 2 martie 2005.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat Ón ∫edin˛a din 29 martie 2005.
Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Comisia pentru politic„ economic„, reform„ ∫i privatizare, Ón forma adoptat„ de Senat.
Proiectul a fost dezb„tut Ón ∫edin˛a comisiei din 6 aprilie 2005. La lucr„rile comisiei au participat 23 de deputa˛i din totalul de 23. Œn urma dezbaterii membrii comisiei au hot„r‚t Ón unanimitate s„ avizeze favorabil proiectul de lege, Ón forma adoptat„ de Senat.
Prin obiectul de reglementare ∫i con˛inutul s„u, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.