Monitorul Oficial·Partea II·23 iunie 2004
other · respins
Iosif Arma∫
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Œn timpul care-mi este alocat pentru interven˛ia mea politic„ de ast„zi vreau s„ aduc un omagiu celui care a fost supranumit îLuceaf„rul poeziei rom‚ne∫ti“, poetul nostru na˛ional Mihai Eminescu.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 91/23.VI.2004 Comemor„m ast„zi 115 ani de la trecerea Ón nefiin˛„ a celui care a marcat, prin frumuse˛ea versurilor sale, genera˛ii Óntregi de iubitori de frumos.
Mihai Eminescu s-a n„scut la Ipote∫ti, jude˛ul Boto∫ani, la 15 ianuarie 1850, fiind al ∫aptelea din cei 11 copii ai c„minarului Gheorghe Eminovici.
Primele Óncerc„ri de poezie ale lui Mihai Eminescu dateaz„ din ianuarie 1866, c‚nd a debutat cu poezia îLa morm‚ntul lui Aron Pumnul“, pe care a semnat-o M. Eminovici. Œn acela∫i an Óncepe colaborarea la revista îFamilia“, a lui Iosif Vulcan, care are meritul de a-l fi descoperit pe viitorul mare poet.
Dup„ apropierea de societatea literar„ îJunimea“, Ón care crea˛iile sale sunt primite cu entuziasm, Ón 1870 Óncepe s„ colaboreze la revista ie∫ean„ îConvorbiri literare“. Diversitatea, profunzimea ∫i expresia artistic„ a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al îJunimii“, care se va servi de poezia marelui poet pentru a argumenta definirea îdirec˛iei noi“ ap„rute in literatura rom‚neasc„ dup„ perioada pa∫optist„.
Important„ r„m‚ne ∫i activitatea sa jurnalistic„. Dup„ ce Ón 1876 este redactor-administrativ la îCurierul de Ia∫i“, pasiunea pentru acest„ meserie Ól va face s„-∫i schimbe statutul Ón acela de ziarist profesionist. Œn 1880 devine redactor-∫ef al ziarului îTimpul“, Ón paginile c„ruia a publicat peste 300 de articole referitoare la problemele vie˛ii contemporane.
Prima culegere din opera poetic„ eminescian„ ∫i singurul volum de poezii tip„rit Ón timpul vie˛ii lui Mihai Eminescu, ∫i care a marcat consacrarea sa definitiv„ ca mare poet, a ap„rut la 21 decembrie 1883. Volumul îPoesii“ a fost tip„rit Óntr-o frumoas„ ˛inut„ grafic„, cu un portret al poetului ∫i cu o scurt„ prefa˛„ a lui Titu Maiorescu, cel care a Óngrijit aceast„ prim„ edi˛ie a poeziilor eminesciene.
Grav bolnav, se stinge din via˛„ la 15 iunie 1889, fiind Ónmorm‚ntat la Cimitirul Bellu. La 28 octombrie 1948 devine membru de onoare post-mortem al Academiei Rom‚ne.
Stima˛i colegi, cinstirea marilor personalit„˛i ale culturii ∫i istoriei rom‚ne∫ti este o datorie de onoare pe care noi, autorit„˛ile statului, trebuie s„ ne-o asum„m ori de c‚te ori este necesar. Doar Ón acest mod ne vom putea p„stra intacte valorile care ne-au reprezentat cu demnitate ∫i datorit„ c„rora na˛iunea rom‚na a prosperat at‚t economic, c‚t mai ales spiritual.
V„ mul˛umesc pentru aten˛ie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .