Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 martie 2002
other · respins
Octavian Mircea Purceld
Discurs
## Domnule pre∫edinte, Stimaþi colegi,
Œn ziua de 12 martie 2002, la acest microfon, domnul deputat Raj Tunaru, instigat, probabil, de noii s„i st„p‚ni, a f„cut o declaraþie politic„ prin care a dat un ultimatum Grupului parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare, fix‚ndu-i o perioad„ de graþie de 30 de zile Ón care s„ se autodesfiinþeze, Ón caz contrar, ameninþ‚ndu-l cu îscoaterea P.R.M. Ón afara legii, conform Constituþiei“.
Eram tentaþi s„ trecem cu vederea mitoc„nia. îAcvila nu prinde mu∫te.“ spune un vechi proverb latin sau îNu te pune cu prostul; are mintea odihnit„!“, potrivit unuia neao∫ rom‚nesc, dar facem public„ aceast„ declaraþie ca un drept la replic„ pentru sforarii care Ól m‚nuiesc pe domnul deputat Raj Tunaru profit‚nd de n„ravurile îcastei“ din care provine.
Din postura de anonim, acest domn a fost propulsat Ón Parlamentul Rom‚niei pentru un singur motiv, acela c„ a participat la alegeri pe lista partidului nostru ∫i dac„ ar fi r„mas Ón Partidul Rom‚nia Mare nu ar fi aflat nimeni c„ exist„ un deputat Raj Tunaru, Óntruc‚t nu s-a f„cut remarcat cu mai nimic Óntr-un an de zile, dar se spune c„ ∫arpele iese la r„sp‚ntie atunci c‚nd simte c„ldura soarelui de prim„var„.
Cu toate c„ Sf‚nta Scriptur„ ne Óndeamn„ s„ fim milostivi cu îcei s„raci cu duhul“, nu putem s„ nu reacþion„m atunci c‚nd ace∫tia se las„ manipulaþi de ni∫te sforari f„r„ scrupule ∫i sunt pu∫i s„ îscuipe acolo unde au lins“ ani de zile.
Le r„spundem, a∫adar, celor care se afl„ Ón spatele declaraþiei politice a deputatului Raj Tunaru, c„ nu ne dezicem de pre∫edintele partidului nostru, domnul Corneliu Vadim Tudor. Din contr„, Ól susþinem Ón lupta continu„ cu mafia, cu aceia ale c„ror interese sunt contrare intereselor noastre naþionale, Ól susþinem Ón demersul s„u de a cur„þa partidul de infiltraþi, profitori ∫i alte specimene care apar Ón fauna noastr„ politic„.
Din p„cate pentru societatea rom‚neasc„, datorit„ apuc„turilor cameleonului, ace∫tia Ó∫i g„sesc Ón ultima perioad„ de timp culcu∫uri Ón alte formaþiuni politice, dispuse s„ fac„ orice compromisuri pentru a cre∫te cantitativ, uit‚nd c„ lipsa unei prestaþii de calitate atrage dup„ sine sc„derea sever„ Ón sondajele de opinie cu pierderea popularit„þii Ón r‚ndul propriului electorat.
Acesta este, de altfel, motivul pentru care Partidul Rom‚nia Mare cre∫te Ón ultima perioad„ de timp Ón
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 42/29.III.2002 sondaje, cu toat„ pierderea cantitativ„ Ónregistrat„ la nivelul grupului parlamentar.
Partidul aflat vremelnic la guvernare ∫i dispus s„ fac„ orice compromisuri numai pentru ca s„-∫i p„streze puterea ia sub aripile lui ocrotitoare orice oportunist politic, orice renegat, cu singura condiþie ca acesta s„ contribuie m„car numeric la satisfacþia dorinþei maladive de reconstituire a îpartidului-stat“.
Œn aceast„ categorie se Ónscriu ∫i ultimii demisionari din Partidul Rom‚nia Mare, care au simþit nevoia ca la plecare s„ ne ofere un spectacol grotesc.