Monitorul Oficial·Partea II·14 iunie 2005
other
Ioan Munteanu
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Œn ziua de 26 aprilie a.c., am Óncercat s„ justific de ce deputa˛ii Partidului Social Democrat vor vota Ómpotriva proiectului de Lege nr. 179/2005 privind modificarea ∫i completarea Legii nr. 192/2001 referitoare la resursele acvatice, piscicultur„ ∫i acvacultur„.
Argumentele pe care le-am adus atunci au ar„tat c„ Ministerul Agriculturii, P„durilor ∫i Dezvolt„rii Rurale ne-a Ónaintat Ón grab„ proiectul de lege respectiv, dar ∫i c„ modific„rile ∫i complet„rile propuse nu rezolv„ problemele de fond din acest domeniu de activitate, nu clarific„
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 80/14.VI.2005 neajunsurile sesizate de la promulgarea legii, respectiv din anul 2001. C„ proiectul de lege nu a fost bine g‚ndit ∫i Óntocmit o dovede∫te faptul c„, la mai pu˛in de dou„ luni, se propun noi modific„ri ∫i complet„ri care, cu siguran˛„, vor atrage altele Ón viitorul apropiat.
A∫adar, argumentele pe care le-am sus˛inut Ón 26 aprilie confirm„ atitudinea deputa˛ilor Partidului Social Democrat. Este clar c„ acest proiect de lege este incomplet, cu destule lacune ∫i cu chestiuni de fond nerezolvate. O lege f„cut„ Ón grab„ ∫i propus„ spre dezbatere cu aceea∫i repeziciune las„ loc interpret„rilor. S-ar putea crede c„ este vorba de interese care nu suport„ am‚nare, interese de care actuala putere nu este deloc str„in„.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.