Varujan Pambuccian

## Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,

Œn ziua de 24 aprilie 1915, Ón Imperiul Otoman Óncepea un ∫ir de orori Óndreptate Ómpotriva cet„˛enilor de origine armean„ ai imperiului, orori care aveau s„ dureze p‚n„ la Óncheierea Primului R„zboi Mondial. Aceste acte, const‚nd Ón confiscarea bunurilor, deport„ri for˛ate ∫i masacre, au avut ca rezultat suprimarea fizic„ a jum„tate din locuitorii de origine armean„ ai imperiului, cealalt„ jum„tate lu‚nd calea exilului ∫i pun‚nd bazele p„r˛ii celei

mai mari din diaspora armean„ din lumea de ast„zi. Prin amploare, metod„, cruzime ∫i durat„, evenimentele tragice al c„ror subiect au fost armenii din teritoriile Imperiului Otoman se Ónscriu Ón defini˛iile unanim acceptate Ón dreptul interna˛ional ale genocidului ∫i crimei Ómpotriva umanit„˛ii, precum ∫i Ón art. 45, 170 ∫i 171 din Codul penal otoman, Ón baza c„rora Ón procesul intentat unui num„r mare de oficialit„˛i otomane au fost date sentin˛e de condamnare capital„.

Genocidul armenilor, ordonat ∫i coordonat de Guvernul Junilor Turci, a fost realizat Ón baza unui set de documente special emise Ón acest scop, unele stabilind metodele concrete de suprimare fizic„, altele stabilind pedepse grave aplicate oric„rui cet„˛ean al imperiului care ajuta Ón vreun fel armenii. Prin planificarea sa ∫i prin metodele folosite, genocidul armenilor a prefigurat, p‚n„ la nivel de am„nunt, holocaustul din Germania nazist„. Spre deosebire de holocaust, Óns„, genocidul armenilor nu beneficiaz„ Ónc„ de o recunoa∫tere unanim„, c„ci, Ón mod surprinz„tor, dup„ procesul din anul 1919, Ón care autorii genocidului au fost condamna˛i la pedeapsa capital„, guvernele care s-au succedat la conducerea Turciei moderne au negat Ón mod inexplicabil realitatea genocidului.

Evenimentele tragice din Imperiul Otoman au fost caracterizate ca genocid ∫i recunoscute ca atare de c„tre parlamentele na˛ionale sau guvernele urm„toarelor state: Argentina, Australia, Belgia, Canada, Cipru, Elve˛ia, Fran˛a, Germania, Grecia, Italia, Liban, Polonia, Rusia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Uruguay, Vatican, precum ∫i de c„tre Uniunea European„ prin rezolu˛iile A 2.33 din anul 1987 ∫i A 5.297 din anul 2000.

Sunt, ca majoritatea armenilor care formeaz„ ast„zi o vast„ diaspor„, urma∫ul unei familii care a avut norocul s„ scape cu via˛„ din aceste evenimente. Datorez aceast„ via˛„ unei familii de turci care mi-a ajutat bunicii s„ fug„ din convoiul care se Óndrepta spre de∫ert ∫i din care nu a mai sc„pat nimeni. Aceast„ familie l-a luat ∫i crescut ∫i pe unchiul meu Ón v‚rst„ de un an ∫i l-a redat bunicilor mei atunci c‚nd vremurile deveniser„ mai sigure. Riscul la care s-a supus a fost sever ∫i chiar dac„, probabil, nu-i voi Ónt‚lni niciodat„ pe descenden˛ii lor, doresc ca g‚ndul meu cel bun s„ Ói Ónso˛easc„ pretutindeni. Mai datorez aceast„ via˛„ ∫i Guvernului Br„tianu, care a decis ca Rom‚nia s„ fie unul dintre primele state ale lumii care a primit refugia˛i armeni.