Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 septembrie 2005
procedural · respins
Aurel Gabriel Simionescu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Œncep prin a spune c„ Grupul Partidului Social Democrat va vota aceast„ lege, din mai multe motive. Noi o consider„m deosebit de important„, pentru suma care este atras„ la nivelul autorit„˛ilor locale, pentru proiectele care sunt prezentate — sunt proiecte de reabilitare care vor viza 20 de localit„˛i din cinci jude˛e ale Rom‚niei —, dar ∫i prin premisele pe care le creeaz„. Dac„ vom rezolva a∫a cum trebuie acest program, vom putea atrage ∫i alte sume pe astfel de proiecte de dezvoltare rural„.
Domnul secretar de stat Mircea Alexandru a subliniat un lucru deosebit, acela c„ suntem, totu∫i, Ón Ónt‚rziere, mai ales datorit„ procedurilor pe care le avem.
Sunt proiecte care sunt f„cute Ón anii 2003, 2002 chiar ∫i care Ón 2005 au o serie Óntreag„ de probleme nu numai Ón leg„tur„ cu finan˛area, ci ∫i cu utilitatea, cu modul Ón care ele sunt realizate sau cu posibilit„˛ile pe care le vom avea Ón continuare.
De aceea, dincolo de ceea ce se Ónt‚mpl„ ast„zi ∫i de procedura pe care o aprob„m, cred c„ unitatea care implementeaz„ programul, cei care sunt responsabili de acestea trebuie s„ aib„ o mai mare aten˛ie ∫i s„ Óncerce ca rapiditatea cu care Ól implementeaz„ s„ fie propor˛ional„ cu cerin˛ele pe care le are protocolul semnat ∫i modul Ón care trebuie s„ utiliz„m ace∫ti bani.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 126/29.IX.2005 Altfel, risc„m ca, ∫i cu aceast„ procedur„ aprobat„ Ón Parlament, s„ nu putem utiliza banii respectivi sau s„-i utiliz„m cu Ónt‚rziere, proiectele s„ nu mai fie utile pentru ceea ce a fost nevoie la un moment dat.
Repet, Grupul Partidului Social Democrat va vota aceast„ lege.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.