Monitorul Oficial·Partea II·15 iunie 2006
Informare · retrimis
Valeriu Tab„r„
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Stima˛i colegi,
Nu fac altceva dec‚t s„ v„ prezint raportul comun al Comisiilor pentru agricultur„, silvicultur„, industrie alimentar„ ∫i servicii specifice ∫i al Comisiei juridice, de disciplin„ ∫i imunit„˛i.
Œn conformitate cu prevederilor art. 95 din Regulamentului Camerei Deputa˛ilor, republicat, Comisia pentru agricultur„, silvicultur„, industrie alimentar„ ∫i servicii specifice ∫i Comisia juridic„, de disciplin„ ∫i imunit„˛i au fost sesizate spre dezbatere pe fond cu proiectul Legii protec˛iei fondului cinegetic ∫i a v‚n„torii.
Proiectele de lege av‚nd acela∫i obiect de reglementare, respectiv fondul cinegetic ∫i v‚n„toarea, comisiile, Ón temeiul art. 67 alin. (3) din Regulamentului Camerei Deputa˛ilor, republicat, au Óntocmit un singur raport.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art. 73 din Constitu˛ia Rom‚niei, republicat„.
La dezbaterea proiectelor a participat ca invitat, Ón conformitate cu prevederile art. 54 ∫i 55 din Regulamentul Camerei Deputa˛ilor, republicat, domnul Vasile Lupu, secretar de stat Ón cadrul Ministerului Agriculturii, P„durilor ∫i Dezvolt„rii Rurale.
La lucr„rile Comisiei pentru agricultur„ au fost prezen˛i 25 de deputa˛i, din totalul de 25 de membri ai comisiei, iar la lucr„rile Comisiei juridice, de disciplin„ ∫i imunit„˛i au fost prezen˛i 20 de deputa˛i, din totalul de 25 de membri ai comisiei.
Raportul comisiilor a fost adoptat cu majoritate de voturi, Ónregistr‚ndu-se 39 de voturi pentru ∫i 6 voturi Ómpotriv„, Ón ∫edin˛a din 19 aprilie 2006.
Ambele proiecte de lege, potrivit art. 75 alin. (1) ∫i (3) din Constitu˛ia Rom‚niei, republicat„, ∫i art. 92 alin. (9) punctul 2 din Regulamentul Camerei Deputa˛ilor, republicat, sunt de competen˛a decizional„ a Camerei Deputa˛ilor.
Œn urma dezbaterii, comisiile propun admiterea cu modific„ri ∫i complet„ri a proiectului Legii protec˛iei fondului cinegetic ∫i a v‚n„torii, ca proiect de baz„, ∫i respingerea proiectului de Lege pentru modificarea ∫i completarea Legii fondului cinegetic ∫i a protec˛iei v‚natului nr. 103/1996, propunerile fiind preluate ca amendamente Ón legea de baz„.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.