Monitorul Oficial·Partea II·14 februarie 2005
other · respins
Ioan Bivolaru
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Nu putem trata aceast„ problem„ Ón dou„ maniere, chiar Ón cursul aceleia∫i zile. Ast„zi am avut chiar o situa˛ie, aici, Ón Camer„, c‚nd dup„ raportul Óntocmit de c„tre comisie — c„ a trecut sau c„ n-a trecut a contat mai pu˛in —, noi am hot„r‚t la un moment dat s„ supunem — c„ a∫a s-a cerut de la aceast„ tribun„ —, s„ supunem aprob„rii retrimiterea la comisie, din motive mai mult sau mai pu˛in sus˛inute, Ón func˛ie de care Camera a luat decizia care s-a cerut.
Acum suntem Ón situa˛ia Ón care avem un raport de respingere, care a fost respins. Cu alte cuvinte, exist„ un text. Textul care poate fi pus Ón discu˛ie nu poate fi dec‚t cel venit de la Senat. ™i, Ón consecin˛„, av‚nd Ón vedere c„ au fost Ónaintate ∫i o serie de amendamente, conteaz„ foarte mult ∫i punctul de vedere al ini˛iatorului din aceast„ perspectiv„. Propunerea care s-a f„cut de c„tre domnul pre∫edinte, Ón ultim„ instan˛„, de posibil„ retrimitere la comisie pentru a se lua Ón discu˛ie, pentru a confec˛iona acest raport final pe care noi trebuie s„-l discut„m aici, nu putem s„ facem dezbateri ∫i amendamente îpe picior“, mi se pare extrem de rezonabil„, chiar Ón spiritul regulamentului.
Œn consecin˛„, domnule pre∫edinte, sus˛in ∫i eu aceast„ propunere de retrimitere la comisie a acestui proiect de lege, pentru a ni se prezenta un raport pe baza c„ruia s„ discut„m Ón plenul Camerei, nu îpe picior“, ci Ón cuno∫tin˛„ de cauz„, ca s„ putem s„ avem ∫i punctul de vedere apoi al comisiei, care trebuie s„ stea acolo.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.