Monitorul Oficial·Partea II·18 mai 2006
other · respins
Mihai Dumitriu
Discurs
## Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Proiectul de lege care este pe mesele dumneavoastr„ are la baz„ o activitate care s-a desf„∫urat Ón jude˛ul Ia∫i
Ón anul 2001, activitate, bineÓn˛eles, coordonat„ de inspectoratul ∫colar ∫i sprijinit„ de cotidianul îZiarul de Ia∫i“.
Œn anul 2001 au fost selecta˛i din mediul rural, din medii defavorizate, 117 copii cu IQ-ul peste 118, iar dintre ace∫tia au putut fi ∫colariza˛i, Ón baza unor anchete sociale, numai 40. Cu ajutorul sponsorilor s-a reu∫it ∫colarizarea acestor copii la dou„ licee de prestigiu din Ia∫i.
Proiectul a continuat ∫i Ón 2002, dar cu efective numai pentru o singur„ clas„ de 18 copii.
Œn 2003 s-a redus la 14, iar Ón 2004—2005, la 12, Ón 2005—2006, din lips„ de fonduri, nu s-a mai...
Bine, copii respectivi cu care s-au Ónceput clasele Ó∫i continu„ activitatea.
Rug„mintea mea la dumneavoastr„ este s„ sprijini˛i acest proiect de lege care propune Ónfiin˛area unor clase a c‚te 25 de elevi selecta˛i din mediul rural, unde venitul pe membru de familie este sub o treime din salariul mediu pe economie. Selec˛ia se va face Ón baza unei metodologii propuse de Ministerul Educa˛iei, sprijinit„ de inspectoratul ∫colar cu speciali∫tii pe care-i are la centrul jude˛ean de asisten˛„, pe baza observa˛iilor f„cute de doamna Ónv„˛„toare de la clasa respectiv„, ca s„ se vad„ dac„ elevul respectiv promite, iar ∫colarizarea lor, bineÓn˛eles finan˛area, se va face de c„tre Guvernul Rom‚niei, dintr-o burs„, burs„ alocat„ de Guvernul Rom‚niei ca s„ le r„m‚n„ Ón memorie cine i-a sprijinit pentru a ie∫i din noroiul Ón care sunt, din localit„˛ile rurale.
G‚ndi˛i-v„ c„ este c‚te un copil pe comun„ sau c‚te un copil la dou„ comune, 25 reprezint„ foarte pu˛in, dar am avea 1.000 de absolven˛i de clasa a XII, dac„ programul va ajunge la cei 8 ani, copii, Óntr-adev„r, preg„ti˛i, care sunt deosebi˛i, v„ spun, care vor avea dragoste de locul natal, de patrie ∫i care nu vor pleca de aici din ˛ar„. Poate vor pleca jum„tate, dar jum„tate tot vor r„m‚ne aici.
™i v-a∫ ruga s„ mai ave˛i Ón vedere c„ marile personalit„˛i ale Rom‚niei sunt din mediul rural. Deci v„ rog s„ sprijini˛i lucrul acesta. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.