Monitorul Oficial·Partea II·15 noiembrie 2005
other · respins
Aurelia Vasile
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
S„ spunem c„, datorit„ meseriei mele ∫i a altor colegi de Camer„, ne intereseaz„ foarte tare. De ce? Pentru c„, obligatoriu, va trebui s„ treac„ art. 195, la care un grup de deputa˛i lucreaz„ din 2002.
Vechiul Decret-lege nr. 368, care are aplicabilitate din 1968 ∫i a fost modificat Ón 1970, func˛ioneaz„ ∫i ast„zi paralel cu ordonan˛a, iar ceea ce facem noi ast„zi nu facem dec‚t, Ón sf‚r∫it, aducem pe linie cu toate reglement„rile ∫i cu toate legile care au fost aprobate Ón Rom‚nia Ón ultimii 15 ani, pentru a putea s„ facem un echilibru Óntre cei care folosesc re˛eaua de drumuri na˛ionale ∫i cei care trebuie s„ ne protejeze pentru a respecta regulile de circula˛ie.
Am dori ca to˛i factorii care sunt implica˛i Ón punerea Ón aplicare a acestei viitoare legi s„ respecte Óntocmai atributele legii, pentru a nu se aplica la un moment dat abuzuri dintr-o parte sau din alt„ parte.
Cred c„ ar fi poate oportun ca ∫i colegii no∫tri de la Senat s„ adopte aceast„ modificare sau solicitare de modificare a unor articole din Ordonan˛a nr. 195, pentru a putea, m„car p‚n„ la sf‚r∫itul acestui an, s„ putem s„ d„m votul final pe aceast„ lege.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.