Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 mai 2005
procedural · respins
Doru Ioan T„r„cil„
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Sigur c„ acest proiect de hot„r‚re Óncearc„ s„ ordoneze dezbaterile din Comisia pentru regulament. Nu am s„ reiau afirma˛iile f„cute de colegi, indiferent de grupul parlamentar din care fac parte, pentru c„ ele sunt reale, obliga˛iile noastre viz‚nd activitatea Ón diverse comisii. Vreau s„ m„ refer Ón interven˛ia pe care o am la propunerea formulat„ de colegul de la Grupul parlamentar al Partidului Conservator. Ea nu este o chestiune doar de termen. Este o chestiune care Óncearc„ s„ pun„ cap la cap cele dou„ mari probleme. Prima problem„ Ón abordarea actualului Regulament al Senatului este s„ punem de acord acest regulament cu o lege pe care noi trebuie s„ o d„m, iar parte dintre colegii care sunt Ón aceast„ comisie discut„ ∫i Ón acea comisie, av‚nd termen ca la jum„tatea lunii iunie s„ prezinte raport asupra legii. Deci v„ rog s„ observa˛i c„ acest termen cerut a fi prelungit este absolut necesar, pentru c„ dac„ noi vom finaliza lucrarea la Ónceputul lunii iunie — pe 5 iunie, pe 10 iunie — ∫i vom dezbate Ón Senat — regulamentul, vorbesc —, iar dup„ aceea va fi finalizat ∫i dezb„tut Ón Parlament — de data aceasta Statutul senatorilor ∫i deputa˛ilor —, ne vom g„si Óntr-o situa˛ie absolut incorect„ — era s„ spun chiar aberant„ —, ca noi s„ facem Ónt‚i regulamentul, s„ adopt„m legea ∫i Ónc„ o dat„ s„ modific„m regulamentul.
Modificarea regulamentului Ón raport cu legea care vizeaz„ statutul senatorilor ∫i deputa˛ilor nu este un moft al cuiva. Exist„ o decizie a Cur˛ii Constitu˛ionale, de 11 ani, care stabile∫te c„ anumite texte din regulament noi trebuie s„ le ducem Ón legea privind statutul. ™i asta o vom face, pentru c„, s„pt„m‚na trecut„ c‚nd am participat eu la ∫edin˛„, am discutat Óntre noi ∫i sigur c„ aceast„ idee este agreat„ de senatorii din toate grupurile parlamentare. Chestiunea care mi se pare mie incorect„, Ón acest moment, este c„ Ón dezbaterea regulamentului am mers pu˛in mai repede dec‚t Ón dezbaterea proiectului de lege privind statutul. De aceea, cred c„ termenul propus este corect. Ele trebuie corelate, pentru c„, Ón definitiv, dezbaterile finalizate la lege pot s„ fie preluate de noi ∫i finalizate Ón regulament. Noi sus˛inem termenul cel pu˛in egal, dac„ nu mai lung pentru regulament dec‚t pentru statut.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.