Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 martie 2002
other · respins
Marian Ianculescu
Discurs
## Domnule pre∫edinte, Stimaþi colegi,
Sincer m„ bucur c„ la dezbaterile de ast„zi particip„ ca invitat ∫i unul dintre iniþiatorii Legii nr. 1/2000, Ón persoana distinsului nostru fost coleg deputat Vasile Lupu.
Vreau s„ v„ m„rturisesc c„ ∫i ast„zi, a∫a cum au considerat ∫i dumnealor c‚nd au votat Legea nr. 1/2000, ast„zi este un moment istoric pentru partidul aflat la guvern„m‚nt.
Œntr-adev„r, partidul aflat la guvern„m‚nt a dat o lege corect„, care este mult mai reformist„ dec‚t fosta Lege nr. 1/2000. ™i am s„ m„ explic ∫i sunt convins c„ este de acord cu ceea ce spune domnul fost deputat Vasile Lupu.
Dup„ un an de zile, Ón care Legea nr. 1/2000 a fost Ón vigoare, ea, practic, n-a putut s„ fie pus„ Ón practic„
din cauza disfuncþionalit„þilor pe care le creau prevederile din aceast„ lege. Una din aceste disfuncþionalit„þi era faptul c„ genera sute de mii de procese Ón instanþ„. A∫a cum a fost ea aprobat„ ∫i promulgat„, Legea nr. 1/2000 d„dea posibilitatea oric„rui cet„þean, pe amplasamentul c„ruia Ón prezent sunt titluri de proprietate sau alte lucr„ri de investiþii, d„dea dreptul celui Óndrept„þit care era pe vechiul amplasament s„ se duc„ Ón instanþ„ s„-∫i cear„ drepturile, c„ el este proprietarul terenului respectiv.
A∫a prevedea Legea nr. 1/2000, prin cele dou„ articole ambigue, respectiv art. 2 din lege ∫i art. 38 din lege, Ón care trimitea expres pe vechiul amplasament.
Chiar dac„ la art. 2, alin. 2 se prevedea c„ nu fac obiectul retroced„rii terenurile pe care au fost eliberate titluri de proprietate sau puneri Ón posesie, faptul c„ la art. 38 Ón final se prevedea c„ retroced„rile se fac pe vechiul amplasament... asta Óndrept„þea pe cet„þenii care au fost proprietari pe vechile amplasamente s„ mearg„ Ón instanþ„.
Iat„ c„ legea, ca s„ poat„ fi aplicabil„, a trebuit s„ se vin„ cu aceast„ sintagm„ – îde regul„ pe vechiul amplasament“ – ∫i nu trebuie s„ se interpreteze c„ aceast„ sintagm„ ar Ónt„ri, oarecum, corupþia la nivel local ∫i las„ la latitudinea comisiilor locale s„ aplice discreþionar legea respectiv„. De altfel, ∫i dumneavoastr„ cred c„ sunteþi de acord cu mine c„ nu se pot respecta vechile amplasamente. Numai Óntr-un singur caz se puteau respecta vechile amplasamente, dac„, Óntr-adev„r, prin Legea nr. 18/1991 s-ar fi retrocedat integral tuturor ce au avut Ón proprietate. Or, Legea nr. 18 a fost o realitate, a generat o situaþie la care nu putem s„ venim cu alte prevederi care s„ contribuie, s„ genereze cre∫terea exagerat„ a num„rului de dosare Ón instanþ„.
Spuneam c„ legea pe care o aprob„m ast„zi, aprobarea Ordonanþei nr. 102/2001, este mult mai reformist„. Œn ce sens? Trebuie reþinut urm„torul lucru: c„ aceast„ ordonanþ„ n-a vizat modificarea limitelor de retrocedare, respectiv p‚n„ la 10 hectare fond forestier, respectiv p‚n„ la 50 de hectare terenuri cu destinaþie agricol„. Din contr„, prevederile acestei legi au extins aplicarea ei ∫i la alte categorii de personal, duc‚nd Ón final la o retrocedare Ón plus faþ„ de ce prevedea Legea nr. 1/2000, la aproape Ónc„ un milion de hectare de p„duri celor Óndrept„þiþi, pentru cazurile care nu au fost prinse Ón Legea nr. 1/2000, ∫i cred c„, de asemenea, aici, domnul Vasile Lupu Ómi d„ dreptate, c„ aceste dou„ situaþii importante au fost sc„pate. ™i aceste situaþii se refer„ la modul de soluþionare a cazurilor Ón care terenul de pe vechiul amplasament solicitat are o alt„ destinaþie dec‚t cea prev„zut„ Ón actele de proprietate.