Monitorul Oficial·Partea II·20 aprilie 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Constantin Amarie
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Sper s„ nu considera˛i un abuz c„ Ón a treia zi de Pa∫te vorbim Ón leg„tur„ cu cele sfinte, dar chiar c„ este
o chestiune, o problem„ deosebit de important„, a∫a cum s-a relevat Ón discu˛iile colegilor no∫tri.
Remarcabil la Athos este faptul c„ aproape c„ nu exist„ l„ca∫ de cult Ón care domnitorii rom‚ni, fi„rile Rom‚ne ∫i contemporaneitatea s„ nu-∫i fi adus o contribu˛ie Ón dotarea lor cu odoare biserice∫ti, cu carte sf‚nt„, cu fonduri, cu construc˛ii ∫i a∫a mai departe.
Iat„ c„ ne afl„m Ón contemporaneitate, c‚nd Ón mod remarcabil, a∫ putea spune, Ón cap„tul Peninsulei Halcidice se afl„ schitul Prodromu, schit rom‚nesc unde vie˛uiesc 28 de c„lug„ri al c„ror principiu de via˛„ este _Ora et labora_ .
Am fost acolo ∫i eu, ve˛i merge ∫i dumneavoastr„ probabil, pentru c„ este datoria fiec„rui cre∫tin o dat„ Ón via˛„ s„ ajung„ la Athos, ∫i am fost impresionat, Ómpreun„ cu colegii deputa˛i cu care am vizitat, de ceea ce au realizat cei 28 de c„lug„ri, c„rora nu le lipse∫te personal nimic, pentru c„ ∫tiu s„ duc„ o via˛„ Ón modestie, dar care se nevoiesc pentru construc˛iile care exist„ acolo ∫i a c„ror contribu˛ie rom‚neasc„ este remarcabil„.
De asemenea, al„turi de Prodromu, se mai constituie un schit la Athos, Schitul Lacuri, care ∫i acesta are mare nevoie de sus˛inere financiar„. Dar Athosul are o Constitu˛ie, o constitu˛ie foarte strict„, a∫a cum sunt toate constitu˛iile, spre fericirea sau spre nefericirea noastr„ acea constitu˛ie nu poate fi Ónc„lcat„, precum Constitu˛ia Rom‚niei.
De aceea, schitul rom‚nesc este subordonat unei m‚n„stiri grece∫ti. Trebuie s„ recunoa∫tem ∫i realitatea v„zut„ pe teren. C„lug„rii ortodoc∫i Óntru ortodoxia noastr„ greci sunt deosebit de na˛ionali∫ti. Un novice la Athos poate s„ stea ∫i doi ani, ∫i trei ani ∫i nu e sigur c„ va c„p„ta din partea statului grec, din partea Patriarhiei, statutul de membru al comunit„˛ii. De aceea, trebuie cu mare aten˛ie s„ urm„rim modul Ón care ace∫ti bani vor ajunge, pentru c„ dac„ e s„ folosim un termen din finan˛e, Schitul Prodromu nu este ordonator principal de credite. Banii vor ajunge la m‚n„stirea-mam„, dar nu se ∫tie c‚t vor ajunge ∫i la schitul rom‚nesc. E o chestiune Ón care trebuie s„ se implice Guvernul, oamenii politici care la ora actual„ au puterea s„ o fac„, ∫i este o chestiune care trebuie s„ fie reglat„ de la autoritate de stat la autoritate de stat.
Eu cred c„ nu este pierdut„ partida ca s„ se fac„ ni∫te demersuri serioase, Óncep‚nd cu Parlamentul, ca acest schit s„ capete statutul de m‚n„stire, a∫a cum Óntreaga istoria a cre∫tinismului rom‚nesc ∫i a sus˛inerii Athosului o merit„, ca o recunoa∫tere pentru contemporaneitate.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .