Monitorul Oficial·Partea II·27 aprilie 2004
Dezbatere proiect de lege · respins
Iosif Arma∫
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Visul integr„rii Rom‚niei Ón NATO a devenit realitate. Rom‚nia este acum recunoscut„ de c„tre ceilal˛i alia˛i ca f„c‚nd parte din familia statelor democratice, care pre˛uiesc libert„˛ile individului ∫i statul de drept ca valori fundamentale. Revenirea Ón spa˛iul de securitate transatlantic este un act de repara˛ie istoric„, dup„ ce Europa a fost Ómp„r˛it„ Ón sfere de influen˛„, prin aranjamentul de la Ialta, dup„ cel de-al doilea r„zboi mondial.
NATO, ca ∫i alte organiza˛ii multina˛ionale create dup„ cel de-al doilea r„zboi mondial, a suferit destule schimb„ri. Multe evolu˛ii ce ˛in de integrarea european„ au avut efecte nea∫teptate asupra Alian˛ei, erod‚nd parteneriatul nord-atlantic. Rom‚nia, ca ∫i celelalte state est-europene care au devenit membre NATO, va avea un rol extrem de important Ón men˛inerea echilibrului NATO.
Care sunt implica˛iile ader„rii pentru Rom‚nia?
Din punctul de vedere al securit„˛ii sale na˛ionale, Rom‚nia va beneficia de sistemul de ap„rare al NATO. In esen˛„, pe baz„ de reciprocitate, aceasta Ónseamn„ c„ Ón cazul Ón care Rom‚nia este atacat„ de un stat nemembru, celelalte state membre ale Alian˛ei vor ac˛iona pentru ap„rarea Rom‚niei. In plus, Ón calitate de membru, Rom‚nia va fi chemat„ s„ participe la ac˛iuni militare sau de men˛inere a p„cii, hot„r‚te de NATO sau pe care O.N.U. le mandateaz„ acesteia.
Din punct de vedere militar, Rom‚nia va putea s„ achizi˛ioneze echipamente militare de un Ónalt nivel tehnologic, la care statele non-membre nu au acces. In acela∫i timp, Rom‚nia va putea participa la diferite programe de producere de echipamente militare, ceea ce va avea un impact economic pozitiv. De asemenea, diferite proiecte de infrastructur„ militar„ la standarde NATO, care se vor derula Ón Rom‚nia, vor ajuta sectorul civil.
Pe plan politico-diplomatic, de∫i Ó∫i va pierde statutul de neutralitate militar„, Rom‚nia va putea s„ Ó∫i proiecteze statutul de for˛„ regional„ aliat„ Ón rela˛ia cu alte ˛„ri nemembre.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 55/27.IV.2004 Din punct de vedere financiar, Rom‚nia va avea de alocat costuri de retehnologizare militar„ semnificative. Cu toate acestea, de∫i avantajele economice ale ader„rii nu sunt evidente la prima vedere, mul˛i anali∫ti consider„ Óns„ c„ aderarea va fi, Ón final, pozitiv„ pentru Rom‚nia. fiara noastr„ este acum privit„ de investitorii majori ca o ˛ar„ sigur„, iar investi˛iile, at‚t cele americane, c‚t ∫i cele ale U.E., vor cre∫te spectaculos.
Drumul post-NATO al Rom‚niei va fi unul cu eforturi considerabile, av‚nd Ón vedere c„, Ón paralel cu asumarea responsabilit„˛ilor de membru al Alian˛ei, Rom‚nia Ó∫i va continua drumul de integrare Ón Uniunea European„.
V„ mul˛umesc pentru aten˛ie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .