Monitorul Oficial·Partea II·15 aprilie 2004
Dezbatere proiect de lege · respins
Florin Iordache
Dezbaterea propunerii legislative pentru Ónfiin˛area comunei Florica (am‚narea votului final) 32
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Vreau s„ supun aten˛iei dumneavoastr„ faptul c„ aceast„ propunere legislativ„ a fost discutat„ Ón Comisia juridic„ prima dat„ Ón 9 decembrie 2003, a doua oar„ Ón data de 17 martie. Dac„ v„ uita˛i la ini˛iatori, al„turi de domnul Boc sunt to˛i reprezentan˛ii Partidului Democrat. Œn comisie, foarte mul˛i din colegii dumnealui au venit ∫i au sus˛inut-o.
Eu a∫ vrea s„ v„ spun c„ at‚t prima dat„, c‚t ∫i a doua oar„ comisia nu a fost de acord sau nu a acceptat punctul de vedere al ini˛iatorilor, ˛in‚nd cont c„ o parte din elementele propuse pentru a fi cuprinse Ón declara˛ia de avere au un caracter personal, iar prin adoptarea modific„rii respective s-ar aduce atingere dreptului constitu˛ional la via˛„ intim„, familial„ ∫i privat„, conform art. 26 din Constitu˛ie.
Fiind o cerere sau o solicitare a colegului meu pentru a fi retrimis„ la comisie, supun plenului aceast„ solicitare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.