Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 octombrie 2006
procedural · respins
Dan Mircea Popescu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Vreau s„ v„ reamintesc c„ am purtat discu˛ii generale la acest proiect de lege, deci nu mai este necesar„ prezentarea ∫i de c„tre comisie.
Din punctul nostru de vedere, al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, Ónaintea votului final am spus c„ acord„m un vot pozitiv, fiind o lege organic„, dat fiind faptul c„ exist„ un angajament al Rom‚niei pe acest subiect, sub condi˛ia, repet, sub condi˛ia ca reprezentantul Guvernului s„-∫i asume responsabilitatea ca Ón lumina discu˛iilor generale purtate Ón Senat s„ modifice de o manier„ fundamental„, p‚n„ la sf‚r∫itul
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 149/23.X.2006 anului, aceast„ lege, astfel Ónc‚t ea s„ corespund„ unei mai mari eficien˛e a activit„˛ii Consiliului Economic ∫i Social din Rom‚nia ∫i, Ón al doilea r‚nd, s„ corespund„ valorilor europene, Ón sensul retragerii statului din acest consiliu ∫i organiz„rii lui potrivit valorilor bipartitismului european.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.