Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2004
procedural · respins
Aristide Roibu
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Stimate colege ∫i stima˛i colegi, Œmi valorific ∫ansa...
Œn ∫edin˛a din 18 august 2004, comisiile au luat Ón dezbatere proiectul de lege ∫i au hot„r‚t, cu majoritate de voturi, s„ adopte raport de admitere, cu amendamentele cuprinse Ón anex„, care face parte integrant„ din prezentul raport.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului juridic corespunz„tor pentru prevenirea ∫i combaterea terorismului ∫i calificarea ca infrac˛iuni sau contraven˛ii a unor fapte din acest domeniu.
La dezbateri au participat reprezentan˛i ai Serviciului Rom‚n de Informa˛ii, ai Ministerului Administra˛iei ∫i Internelor ∫i ai Ministerului Ap„r„rii Na˛ionale, care au sus˛inut proiectul de lege cu amendamentele adoptate de membrii comisiilor.
Œn consecin˛„, supunem, spre dezbatere ∫i adoptare, plenului Senatului raportul de admitere, Ómpreun„ cu proiectul de lege.
Œn raport cu obiectul de reglementare ∫i Ón conformitate cu art. 73 alin. 3 lit. h) din Constitu˛ie, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice ∫i urmeaz„ a fi adoptat, potrivit art. 76 alin. (1) din Constitu˛ia Rom‚niei, republicat„ Ón anul 2003.
Œn conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) din Constitu˛ia Rom‚niei, republicat„, ∫i potrivit art. 38[1] punctul 2, lit. h) din Regulamentul Senatului, astfel cum a fost modificat ∫i completat prin Hot„r‚rea Senatului nr. 20/2003, Senatul a luat Ón dezbatere proiectul de Lege privind prevenirea ∫i combaterea terorismului, Ón calitate de prim„ Camer„ sesizat„, Camera decizional„ fiind Camera Deputa˛ilor.
Acum, domnule pre∫edinte ∫i stimate colege ∫i stima˛i colegi, dintr-o eroare, la punctul 12 a fost inclus art. 19[3] , ca amendament, la care, Óns„, semnatarii au renun˛at ∫i, ca atare, este o eroare ∫i v-a∫ ruga ca punctul 12 s„ fie exclus.
46 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 106/6.IX.2004
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.