Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2002
other · respins
Emil Boc
Discurs
Domnule pre∫edinte,
V„ mulþumesc. Sper c„ m„car Ón acest Parlament comunicarea politic„ este liber„, sper c„ nu am ajuns ca Ón aceast„ þar„ secretomania ∫i Ónc„lcarea flagrant„ a drepturilor ∫i libert„þilor cet„þene∫ti s„ ajung„ p‚n„ aici,
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 4/9.II.2002 p‚n„ Ón Parlamentul Rom‚niei. De fapt, este bine s„ luaþi cuv‚ntul opoziþiei, pentru a nu mai avea nici un fel de opoziþie! De fapt, acesta este lucrul pe care Ól urm„riþi consistent Ón ultima vreme, prin suprimarea societ„þii civile, prin Ónc„lcarea flagrant„ a drepturilor ∫i libert„þilor societ„þii civile!
Este vorba de Parlamentul Rom‚niei ∫i at‚ta vreme c‚t mai p„str„m sintagma îdemocratic“ trebuie s„ l„s„m posibilitate parlamentarilor s„-∫i exprime amendamentele ∫i susþinerile Ón sprijinul unor amendamente formulate.
Iat„ de ce, doamnelor ∫i domnilor, susþinem Ónc„ o dat„ amendamentul de la punctul 95 din raport, ∫i apelul nostru este Ón consens cu apelul premierului N„stase la responsabilitate ∫i la lupt„ Ómpotriva corupþiei, dar o lupt„ nu prin declaraþii, ci prin acþiuni legislative concrete, ferme.
Repet, Ón toat„ lumea civilizat„, actele ilegale nu pot fi catalogate ca secrete de stat sau secrete de serviciu. Informaþiile care dezv„luie ilegalit„þi sunt tratate ca informaþii de interes public.
Este un moment Óntr-adev„r important pentru Rom‚nia c„ discut„m aceast„ lege, dar ea trebuie s„ vin„ Ón sprijinul interesului general, ∫i nu doar al clasei conduc„toare, oricare ar fi ea la putere la un moment dat. Pentru c„, s„ nu uitaþi, roata morii se Ónv‚rte ∫i s-ar putea ca actuala putere s„ fie opoziþia de m‚ine.
Noi facem o lege pentru Rom‚nia, ∫i nu pentru a proteja interesele unui guvern sau ale unei guvern„ri aflate Ón mod temporar Ón slujba interesului general.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.