Monitorul Oficial·Partea II·3 iulie 2003
other · adoptat
Adrian C„∫unean-Vlad
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## V„ mul˛umesc.
Vin Ón sprijinul celor spuse de colegul de dinainte, ∫i eu cred c„ ∫i magistra˛ii ∫i armata sau cei care, Ón orice caz, doresc s„ nu contribuie la s„n„tate cu nimic, dar s„ primeasc„ gratuit, mi se pare impardonabil pentru Domniile lor ∫i nu cred c„ majoritatea magistra˛ilor doresc acest lucru. Œn principiu, p‚n„ la urm„, Legea nr. 145, la primul paragraf, spune c„ e îo lege a solidarit„˛ii sociale“, este o lege de protec˛ie social„. ™i atunci trebuie s„ contribuie toat„ lumea.
Dac„ Ón 1997—1998—1999, c‚nd am pus-o Ón practic„, contribu˛ia era Ónsemnat„, pe parcurs, sigur c„ mai multe persoane din ˛ar„ au fost scutite prin legi speciale. Iat„ de ce cred c„ este, Ón momentul de fa˛„, necesar sau absolut necesar ca magistra˛ii s„ pl„teasc„ contribu˛ia, chiar dac„, dup„ aceea, pot s„ primeasc„ medicamentele gratuite, Ón alt regim dec‚t ceilal˛i concet„˛eni.
Cam aceasta am vrut s„ spun ∫i cred c„ textul Camerei Deputa˛ilor este mai bun dec‚t cel al Senatului. V„ mul˛umesc.
Doamna Paula Iv„nescu, dumneavoastr„ a˛i f„cut parte din comisia de mediere, pute˛i s„ da˛i o explica˛ie, de ce comisia, Ón unanimitate, ∫i-a Ónsu∫it punctul de vedere al Senatului?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.