Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2000
other · adoptat
Acsinte Gaspar
Intervenþii ale domnilor deputaþi:
Discurs
## Domnule preºedinte,
Aceastã iniþiativã de modificare a Regulamentului Camerei Deputaþilor, numai prin introducerea unui singur text, s-a hotãrât în Biroul executiv în ideea de a asigura o reglementare unitarã cu privire la dotãrile necesare pentru desfãºurarea activitãþii atât la nivelul grupurilor ºi comisiilor permanente, cât ºi al Biroului permanent. În momentul de faþã avem douã reglementãri: în Regulamentul Camerei, la art. 16, este trecutã reglementarea cu privire la dotãrile pentru grupurile parlamentare, iar în ceea ce priveºte dotarea comisiilor, a Biroului permanent, a birourilor din circumscripþii, se face pe baza unei hotãrâri a Biroului permanent.
Noi am socotit, în urma discuþiilor care s-au purtat în Biroul permanent, cã este necesar sã asigurãm o reglementare unitarã, în sensul sã stipulãm printr-o normã generalã cã aceastã competenþã aparþine Biroului permanent, pe baza unor criterii pe care le va aproba, ºi sã abrogãm art. 16, care se referã numai la grupurile parlamentare, cu atât mai mult cu cât în mod normal Regulamentul de organizare ºi funcþionare a Camerei nu trebuie sã cuprindã decât norme în legãturã cu structura de organizare a Camerei, începând cu validarea mandatelor de deputaþi, constituirea grupurilor, constituirea Biroului permanent, constituirea comisiilor ºi apoi procedura legislativã.
Socotesc, totuºi, cã motivarea pe care o dã comisia în raport, am raportul în faþã, cã aceastã problemã ar trebui discutatã când se va discuta modificarea de ansamblu a regulamentului, nu este de naturã sã respingem aceastã iniþiativã a Biroului permanent ºi cred cã putem, dacã cumva sunt unele obiecþiuni pe soluþie, sã le discutãm. Dar a face o propunere de respingere, fãrã sã existe o motivare temeinicã, nu mi se pare un mod firesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.