Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 noiembrie 2001
Informare · respins
Radu-Liviu Bara
Informare privind depunerea Moþiunii ”Criza sãnãtãþii din RomâniaÒ
Discurs
## Domnule preºedinte,
Aceastã lege privind reînfiinþarea comunei Mocirla sau Lunca Teuzului ºi atribuirea denumirii de ”Vasile GoldiºÒ a fost analizatã de Comisia pentru administraþie publicã, amenajarea teritoriului ºi echilibru ecologic, proiectul de lege fiind primit de la Senat. Þinând cont de avizele Comisiei juridice, de disciplinã ºi imunitãþi, Comisia pentru buget finanþe, bãnci, avizul Consiliului Legislativ comisia a hotãrât ca aceastã iniþiativã legislativã Ñ având în vedere cã condiþiile prevãzute de legislaþia în vigoare privind înfiinþarea unei noi comune nu erau îndeplinite Ñ ºi, ca urmare, comisia a reþinut numai atribuirea denumirii de ”Vasile GoldiºÒ satului Lunca Teuzului din componenþa comunei Belu. Dintre cele douã propuneri s-a reþinut schimbarea numai a denumirii din Lunca Teuzului în ”Vasile GoldiºÒ, urmând ca, dacã eventual se va face o nouã reîmpãrþire administrativã sau dacã vor îndeplini condiþiile într-o altã conjuncturã, sã devinã ºi comunã. Deci, la ora actualã, nu îndeplineºte condiþiile pentru a deveni comunã.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.