Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2003
procedural · adoptat
Constantin Bîciu
Discurs
Domnule preºedinte,
ªi al doilea articol la care propun eliminarea este la fel de subiectiv ºi abuziv ca primul.
Eu nu ºtiu cum vor aprecia dânºii dupã definiþiile date în textul legii noþiunile de onorabilitate ºi neutralitate, dar, mã rog.
Al doilea articol, se referã la acordarea autorizaþiei tehnice de funcþionare a agenþilor economici care monteazã, verificã sau etaloneazã tahografe, aparate de taxat ºi restul.
Acestea trebuie sã manifeste neutralitate. În România, toþi marii agenþi economici care au mijloace de transport îºi reparã singuri aceste aparate. Nu existã nici o suspiciune cã nu-ºi reparã bine aparatele sau le umblã la parametri, din cauzã cã aceste aparate sunt verificate în toatã þara de cãtre Institutul Naþional de Metrologie.
Institutul Naþional de Metrologie este cel care pune marca ºi pe performanþele aparatului, ºi pe montajul aparatului. Dupã ce un aparat s-a montat pe maºinã, nu mai existã nici o posibilitate sã se umble la acest aparat decât dacã se rupe sigiliul Institutului Naþional de Metrologie.
Dacã nu sunteþi de acord cu amendamentul meu, ar însemna cã toþi marii agenþi economici care desfãºurau astfel de activitãþi pânã acum sã fie nevoiþi sã apeleze la terþi, unde preþurile sunt mai mari ºi le micºoreazã eficienþa economicã ºi, probabil, ºi calitatea.
Din acest motiv, susþin amendamentul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.