Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 martie 2001
procedural · respins
Emil Boc
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru.
Discurs
Domnule preºedinte al Camerei Deputaþilor, Domnule preºedinte al Senatului,
Doamnelor ºi domnilor,
Grupul parlamentar al Partidului Democrat doreºte, înainte de a intra în dezbatere, sã facã, în acest context, câteva referiri pe probleme de procedurã. În primul rând, cu privire la proiectul de Lege privind securitatea informaþiilor secrete de stat ºi a informaþiilor secrete de serviciu, datã fiind importanþa acestei legi pentru România ºi pentru integrarea în Uniunea Europeanã, noi considerãm ºi apreciem cã acest proiect de lege ar trebui sã fie retrimis la comisiile de specialitate ale Camerelor pentru cel puþin urmãtoarele motive:
În primul rând, acest proiect de lege ar trebui sã fie discutat concomitent sau ulterior proiectului de lege cu privire la accesul la informaþia de interes public. Noi apreciem cã nu este firesc sã avem o lege a secretului de stat înainte de o lege a informaþiilor publice, întrucât aceastã lege, dacã o adoptãm, consacrã aproape orice informaþie de interes public ca fiind secret de serviciu sau secret de stat.
În al doilea rând, aºa cum am putut observa, Ministerul Afacerilor Externe a fãcut multiple completãri pertinente la proiectul de lege, cu texte noi Ñ a se vedea punctele 3, 11, 14 din Memorandum Ñ care evident nu pot fi supuse direct plenului, ci ar trebui discutate în comisiile de specialitate, întrucât se adaugã alineate, respectiv articole noi la proiectul de lege ori, potrivit procedurii, în cadrul ºedinþei comune se discutã textele aflate în divergenþã ºi nu alte texte nou introduse.
În al treilea rând, categoria informaþiilor secrete de serviciu este reglementatã într-o manierã extensivã, nepermisã, aºa cum spuneam, aproape orice informaþie de interes public poate fi încadratã în secret de serviciu ºi în acest context ne intereseazã cum poate fi asiguratã transparenþa gestionãrii banului public, a banului public în general.
În al patrulea rând, potrivit acestei legi, Serviciul Român de Informaþii dobândeºte atribuþii exhaustive ºi se transformã, în fapt, într-o supraputere în stat prin prerogativele pe care le poate exercita. Noi considerãm, având în vedere cã ºi România a pierdut o cauzã, recent, la Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, contra Serviciului Român de Informaþii, unde a fost criticatã tocmai Legea Serviciului Român de Informaþii, cã trebuie sã dovedim mai multã maturitate, sã abordãm cu analizã serioasã aceste texte de lege; într-adevãr, soluþia propusã nu se regãseºte nici în textul regulamentului, dar nici n-o interzice expres regulamentul, plenul fiind suveran în a decide retrimiterea, în urma dezbaterilor, proiectului de lege spre analiza comisiilor. Prin urmare, dacã în cazul Regulamentului Camerei Deputaþilor se poate lua aceastã decizie, în cazul Senatului se poate lua aceastã decizie când în dezbateri apar probleme noi, noi apreciem cã soluþia retrimiterii pentru o analizã pertinentã în comisiile de specialitate a acestor texte ar fi utilã pentru o lege foarte bunã.