Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2003
Dezbatere proiect de lege · respins
Constantin Alexa
Discurs
Domnule preºedinte al Senatului,
Doamnelor ºi domnilor senatori,
Expunerea mea, care se vrea a fi foarte succintã, nu va fi o declaraþie politicã, ci mai degrabã o informare cu privire la un seminar care a avut loc în zilele de 13 ºi 14 februarie a.c. la Bruxelles, organizat de T.A.E.X., sub auspiciile Comisiei Europene, pe probleme ale politicilor de comerþ ºi dezvoltare, la care am avut onoarea sã particip ºi eu.
Participanþii la acest seminar au fost parlamentari din þãrile candidate la Uniunea Europeanã.
Tematica seminarului a fost centratã pe relaþiile economice, politice ºi, îndeosebi, cele comerciale ale Uniunii Europene cu þãrile din Africa, Caraibe ºi Pacific, semnatare ale Acordului de la Cotonou.
Uniunea Europeanã este unul din principalii actori în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare ºi al reducerii sãrãciei. Contribuþia sa la ajutorul pentru dezvoltare a crescut considerabil în ultimii ani, iar aria þãrilor beneficiare s-a lãrgit continuu, din America Latinã ºi pânã în Asia, continuând cu þãrile mediteraneene, cu þãrile din Africa, Caraibe ºi Pacific.
Astãzi, ajutorul pentru dezvoltare al Uniunii Europene ºi al statelor membre ale acesteia reprezintã aproape 55% din ajutorul internaþional pentru dezvoltare. Pe cont propriu, Comisia Europeanã, care executã toate deciziile Uniunii, administreazã 10% din întregul ajutor public pentru dezvoltare la scarã planetarã. Chiar ºi în prezent, când ajutorul pentru dezvoltare a fost redus dramatic, Uniunea Europeanã dispune de resurse semnificative în acest scop.
Fondul european pentru dezvoltare este un instrument crucial al politicii de dezvoltare a Uniunii Europene pentru statele din Africa, Caraibe ºi Pacific. Scopul principal al acestuia este acela de a promova dezvoltarea economicã ºi socialã, cu accent principal pe diminuarea sãrãciei pe termen lung, prin acordarea de asistenþã tehnicã ºi financiarã þãrilor beneficiare.
În acest scop, Uniunea Europeanã stabileºte liniile directoare ale parteneriatului ºi mobilizeazã resursele financiare pentru implementarea acordurilor de cooperare. Aceste resurse alocate dezvoltãrii provin din urmãtoarele surse: din bugetul Uniunii Europene, din Fondul european pentru dezvoltare ºi, de asemenea, de la Banca Europeanã pentru Investiþii.
Fondul European pentru Dezvoltare este principalul instrument financiar utilizat pentru cooperarea dintre Uniunea Europeanã ºi grupul þãrilor semnatare ale Acordului de la Cotonou.
De peste 40 de ani, acest Fond a finanþat o multitudine de proiecte ºi programe de dezvoltare pentru þãrile A.C.P., convenite în baza Acordurilor de la YaoundŽ, ale Convenþiilor de la LomŽ ºi ale Acordului de la Cotonou.
De asemenea, Fondul european de dezvoltare contribuie la dezvoltarea a circa 20 de þãri ºi teritorii de peste mãri.
De la crearea primului Fond european de dezvoltare, în 1957, fiecare acord de parteneriat încheiat de Uniunea Europeanã cu þãrile A.C.P. ºi cele de peste mãri este asociat cu un fond general pentru implementarea cooperãrii pe perioade de 5 ani.