Ghiorghi Prisãcaru

Domnule preºedinte al Senatului, Domnule prim-ministru al României, Domnilor miniºtri,

Stimaþi colegi senatori,

Comisia pentru politicã externã a Senatului a fost sesizatã la 16 februarie a.c. cu elaborarea unui aviz în legãturã cu moþiunea simplã introdusã în Senat de un numãr de 36 de senatori aparþinând Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Scopul declarat al moþiunii este, în primul rând, armonizarea ºi corelarea legislaþiei româneºti cu cea europeanã privind protecþia ºi folosirea limbilor regionale sau minoritare.

Din textul moþiunii rezultã cã iniþiatorii acesteia sunt animaþi de dorinþa îndeplinirii: ”É într-o societate pluralistã a documentelor internaþionale privind protecþia drepturilor persoanelor aparþinând minoritãþilor naþionale ºi, pe aceastã bazã, sã asigure respectarea identitãþilor etnice, lingvistice, culturale ºi religioase ºi, totodatã, sã creeze condiþii corespunzãtoare care sã le permitã sã-ºi exprime, pãstreze ºi dezvolte aceastã identitateÒ.

De asemenea, în moþiune se subliniazã cã numai un climat de toleranþã ºi dialog contribuie la îmbogãþirea culturalã a societãþii ºi previne divizarea ei.

Întreaga moþiune care cere îngheþarea dezbaterilor la Legea administraþiei publice locale pânã la ratificarea de cãtre Parlamentul României a Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare ignorã cu bunã ºtiinþã faptul cã România a semnat ºi ratificat douã documente extrem de importante ale Consiliului Europei ºi care au stat la baza elaborãrii Legii administraþiei publice locale.

Este vorba despre Carta europeanã a autonomiei locale ºi Convenþia-cadru privind protecþia minoritãþilor naþionale, care constituie, în prezent, parte a dreptului intern.

Reamintim cã parlamentarii P.R.M. au votat, la timpul respectiv, în favoarea celor douã documente.

Temerile exprimate în moþiune cu privire la unele implicaþii ale legii îºi gãsesc rãspunsul îndeosebi în Convenþia-cadru privind protecþia minoritãþilor naþionale la art. 5, 6 10 ºi 11.

În aceste articole, ca ºi în întreaga Convenþie, se face distincþie netã între limbile minoritãþilor ºi limba oficialã precizându-se, la art. 14 alin. 3, cã dreptul de a învãþa ºi utiliza limba minoritarã: ”É va fi pus în practicã fãrã a

prejudicia procesul de învãþare a limbii oficiale sau predarea în aceastã limbãÉÒ.

Prin urmare, afirmaþia din moþiune, potrivit cãreia se introduce în România o a doua limbã oficialã în administraþia publicã, nu are temei nici în documentele europene ºi nici în legea adoptatã de cele douã Camere.

În plus, comisia subliniazã faptul cã legea amintitã are în vedere toate minoritãþile naþionale recunoscute de pe teritoriul României ºi nu numai una sau alta dintre ele. Rezultã, aºadar, cu claritate, cã prevederea din art. 13 din Constituþie, potrivit cãreia: ”É în România limba oficialã este limba românãÒ, este respectatã atât în litera cât ºi în spiritul noii legi bazatã pe legislaþia europeanã în materie.