Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 februarie 2000
other · adoptat
Emil Tocaci
Declaraþii politice rostite de cãtre domnii senatori: Oliviu Gherman,
Discurs
Domnule preºedinte al Senatului,
În ºedinþa de joi, domnul vicepreºedinte Vãcãroiu, care conducea ºedinþa, a dat un rãspuns care ar cere o anumitã acþiune astãzi, ºi anume: la cererea a trei senatori, printre care am fost ºi eu, s-a solicitat ca în intervalul 16,30Ð18,00 sã vinã cineva din partea Guvernului, dacã altfel nu se poate, domnul Ciumara, pentru a ne explica ce se întâmplã cu greva profesorilor ºi care sunt mãsurile Guvernului menite a rezolva aceastã foarte gravã situaþie.
Urma ca domnul vicepreºedinte Vãcãroiu sã supunã Biroului permanent problema ridicatã de noi ºi, în aceste condiþii, dacã Biroul permanent a analizat chestiunea, ar trebui modificatã ordinea de zi, astfel încât de la 16,30 pânã la ora 18,00, deci în intervalul de activitate legislativã, sã primim pe unul dintre domnii miniºtri pentru explicaþiile pe care le-am solicitat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.