Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2002
other · respins
Mihai Nicolae Tãnãsescu
Aprobarea timpilor repartizaþi grupurilor parlamentare pentru dezbateri generale
Discurs
## Domnule preºedinte,
Aº vrea sã fac o remarcã: aceastã ordonanþã nu am dat-o noi! Aceastã ordonanþã prin care s-au stipulat aceste drepturi a fost datã în luna noiembrie a anului 2000. În anul 2001 noi am aprobat aceastã Ordonanþã nr. 33 care, într-adevãr, la art. III propunea aceastã îngheþare, dacã vreþi, a plãþii primei de vacanþã ºi a orelor lucrate peste programul normal, cu spor de 100%.
În momentul în care a fost elaboratã aceastã ordonanþã, probabil cã nu au fost fundamentate foarte bine ºi sursele necesare. Vã pot informa cã aplicarea acestei ordonanþe, numai la nivelul funcþionarilor publici, implicã un efort bugetar de peste 1.000 de miliarde, dar cum aceastã ordonanþã nu poate sã fie aplicatã numai la nivelul funcþionarilor publici, ci ea trebuie aplicatã la nivelul întregului sistem bugetar, influenþa este de peste 8.000 de miliarde. Aceºti bani nu sunt disponibili în proiectul bugetului de stat, dar aº vrea sã menþionez faptul cã prin politica salarialã care a fost propusã pentru anul 2003 a crescut salariul minim de la 1.750.000 la 2.500.000; mai mult, salariile bugetarilor cresc în termeni reali cu 3%, iar aceste ore suplimentare care sunt lucrate de cãtre colegii noºtri sunt plãtite într-un cuantum, cum ºtiþi, de 50% pentru primele douã ore, iar în proporþie de 100% pentru restul orelor.
Acestea sunt posibilitãþile financiare care ne permit, la ora actualã, sã punem în practicã aceste reglementãri. De aceea, domnule preºedinte, doamnelor ºi domnilor, vã propun sã nu fiþi de acord cu acest amendament, ci sã fiþi de acord cu propunerea care a fost fãcutã prin textul proiectului de Lege a bugetului.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.