Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2002
other · respins
Anghel Stanciu
Dezvoltarea interpelãrilor ºi primirea de rãspunsuri la interpelãrile adresate membrilor Guvernului
Discurs
## Domnule preºedinte,
Art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaþilor precizeazã: ”Comisia permanentã sesizatã în fond va putea stabili un termen în care sã fie remise avizul sau avizele celorlalte comisii care examineazã proiectul sau propunerea legislativã, consultându-se cu aceasta ºi þinând seama de termenul de predare a raportului.Ò Acum, atenþie: ”În caz de nerespectare a acestui termen, comisia sesizatã în fond îºi va putea redacta raportul fãrã a mai aºtepta avizul sau avizele respective.Ò
Domnul preºedinte a cerut o sãptãmânã. Dacã nu mã înºel, a fost data de 4 aprilie sau în jurul acestei date. Pe data de 8 aprilie, Comisia de învãþãmânt, dupã ce a trecut termenul stabilit de plen, a adresat o adresã Comisiei de industrii ºi servicii, pe 8 aprilie, rugând-o sã predea avizul. Comisia domnului preºedinte Antal Istv‡n ne trimite un rãspuns la adresa noastrã ºi ne roagã sã amânãm termenul de depunere a avizului pânã la data de 17 aprilie. Avizul Domniilor lor a venit pe data de 29 mai.
Deci, domnilor colegi, dupã data de 8 aprilie, când noi le-am solicitat avizul, trecând deja o sãptãmânã pentru cel care a fost stabilit de plen, pânã pe data de 29 mai, 8 aprilie, 8 mai, e o lunã, pânã pe 29 mai, deci, practic, aproape o lunã ºi jumãtate de la data iniþialã. Aveau timp distinºii colegi sã dea avizul. Nu l-au dat. Atunci vã rog sã luaþi act, domnule preºedinte, de prevederile art. 64 alin. 2 care spune cã, în caz de nerespectare a acestui termen, comisia sesizatã în fond îºi va putea redacta raportul fãrã a mai aºtepta avizul sau avizele respective, ceea ce am fãcut, în strictã concordanþã cu regulamentul, în prezenþa ministrului prim ºi a ministrului secretar de stat de la învãþãmânt. Deci, practic, acest aviz a ajuns dupã, el nu existã. Nu se gãseºte nicãieri un articol care sã spunã cã trebuie sã îl retrimitem.
Dânºii ºi-au vãzut legea cu parcurile industriale, cã au pus-o prima, a trecut, ºi acum încearcã s-o luxeze pe asta, pentru cã au ideea cã trebuie sã fie un singur raport ºi, respectiv, o singurã lege. De aici pleacã tot. Trebuia sã punem întâi parcurile ºtiinþifice, sã treacã acestea ºi sã facem noi ce fac dânºii. De aceea respingem, domnule preºedinte, aceastã propunere de retrimitere la plen, pentru cã dacã într-o lunã jumãtate nu au putut da un aviz nu vãd de ce ar putea sã îl dea într-o sãptãmânã.
Deci rãmânem pe avizul de fond. Noi am fãcut o concesie, spunând cã suntem de acord sã discutãm, dânºii se leagã de aceastã concesie. Dacã se leagã ºi nu doresc sã îºi prezinte punctele de vedere, este treaba Domniilor lor, dar noi nu mai putem accepta sã discutãm acest raport încã o datã. L-am discutat o datã, l-am discutat a doua oarã, nu putem fi servii, la infinit, ai Comisiei de industrii, care s-a distrat o lunã ºi jumãtate cu un aviz. Dumneavoastrã toþi aþi dat avize în comisii. Spuneþi dacã aþi fi aºteptat o lunã ºi jumãtate elaborarea unui un aviz. Cred cã nu.