Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 iunie 2002
procedural · adoptat
Ion Predescu
Aprobarea programului de lucru ºi a ordinii de zi
Discurs
Domnule preºedinte, daþi-mi voie, foarte pe scurt, sã dau câteva explicaþii, ºi anume: acest proiect de lege a fost îndelung examinat, a necesitat verificãri, completãri, supraverificãri.
Cele douã comisii s-au oprit în a stabili cã e vorba de dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor din intravilan, terenurile se referã la casa de locuit, anexe ºi cele împrejmuitoare acestora, inclusiv grãdina, privind numai cele 9 localitãþi din Delta Dunãrii.
Am reglementat posibilitatea dovedirii în condiþiile legii, rãmãseserã singurii cetãþeni ai legii fãrã reglementare legalã, pentru cã evenimentele istorice, situaþia lor specialã a fãcut astfel încât ei sã rãmânã în afara reglementãrii prin Legea nr. 18/1991 ºi sã nu îºi gãseascã loc în prevederile Legii nr. 18/1991 de rezolvare a situaþiei lor.
Legea instituie comisii speciale similare celor din Legea nr. 18/1991, autoritãþile cu competenþe, de asemenea, similare, ºi, în sfârºit, punctul nostru de vedere este cã am ajuns la concluzia corespunzãtoare în a înscrie, prin titlul de proprietate emis de Comisia judeþeanã, în temeiul ordinului prefectului ºi al actelor dosarului fiecãrei cauze în parte, astfel încât ei sã se înscrie în linia generalã a tuturor cetãþenilor, cu dovezi ºi drepturi atestate de titluri de proprietate unice ºi unitare pe întregul sistem de dovadã din România.
Credem cã, astfel, i-am adus ºi pe cetãþenii acestor localitãþi în rândul oamenilor din întreaga þarã.
Eu doresc sã mulþumesc foarte mult iniþiatorilor care au stãruit în mod deosebit pentru adoptarea ºi deplina dovadã, pentru perfecþionarea mijloacelor tehnice ale acestui proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.