Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 aprilie 2001
other
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
## Domnule preºedinte,
Dacã argumentaþia unui domn senator care a vorbit despre Constituþie se fãcea la art. 30 sau înaintea votãrii art. 30, sunt convins cã P.D.S.R.-ul nu-l mai vota în forma propusã de iniþiator.
Aº vrea, de asemenea, sã vã spun un lucru foarte clar: aceastã Constituþie a fost adoptatã înainte ca sã fie adoptatã Legea finanþelor publice locale, unde existã o singurã normã imperativã cu privire la plafonarea acestor cheltuieli sau, dacã vreþi, a taxelor ºi impozitelor locale, pentru cã aºa a vrut legiuitorul. O altã normã de interpretare a acestei mãsuri pe care legiuitorul, ºi în orice legislaþie o prevede tocmai pentru ca sã nu se realizeze în finanþele locale o bulversare, este o interpretare extensivã care excede asupra principiilor fundamentale cu privire atât la principiile fundamentale ale bugetului, cât ºi la principiile cu privire la descentralizarea administrativã.
Domnule preºedinte Florin Georgescu,
Dumneavoastrã spuneaþi despre un principiu Ñ de care nu am auzit, dar putem sã-l interpretãm ca fiind o nuanþare politicã Ñ al descentralizãrii austeritãþii.
Aceastã mãsurã poate fi luatã Ð ºi probabil cã a fost luatã de cãtre Guvern Ð în ceea ce priveºte administraþia centralã, pentru cã aveþi responsabilitatea acestui Guvern,
acest Guvern reprezintã o emanaþie a unui vot ºi se aflã susþinut în Parlament.
În ceea ce priveºte însã decizia consiliilor locale, care au fost alese în alte condiþii ºi care în multe locuri sunt de altã culoare ºi deci nu se subordoneazã din punct de vedere politic unei decizii centrale, nu mai aveþi dreptate.
Eu cred, în continuare, cã orice interpretare s-ar da acestei mãsuri care o impuneþi prin bugetul respectiv, este una de naturã politicã. Iar eu, dacã aº fi un om politic aparþinând partidului dumneavoastrã, aº spune în felul urmãtor: deoarece dumneavoastrã aþi constatat Ð ºi pe bunã dreptate, eu nu plec de la ideea cã nu existã, într-adevãr, în finanþele locale ºi în ceea ce priveºte personalul angajat acolo anumite disfuncþii. Dar plec de la ideea cã aceastã mãsurã se poate lua pe naturã politicã. Dumneavoastrã deþineþi un numãr extrem de important de preºedinþii ale consiliilor judeþene, numãr de primãrii, recomandaþi oamenilor politici, recomandaþi administratorilor sã facã disciplina necesarã în gestionarea resurselor financiare. ªi acest lucru puteþi sã-l faceþi, acest lucru este un principiu politic, ºi nu este unul bugetar. ªi, în felul acesta, puteþi atinge acest obiectiv. Dar prin impunerea in economia bugetului a unei astfel de mãsuri restrictive nu faceþi altceva decât sã realizaþi o intervenþie pe care puteþi s-o faceþi în administraþia centralã, aºa cum foarte bine aþi fãcut, de reducere cu 30% a numãrului de personal Ð este o mãsurã antiinflaþionistã. Acest lucru, însã, nu puteþi sã-l faceþi prin astfel de pârghii, care sunt pârghii bugetare, pentru cã intraþi in totalã contradicþie cu principiile fundamentale cu privire la administraþia localã. Vã mulþumesc.