Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 octombrie 2000
other · adoptat
Oliviu Gherman
Discurs
Domnule preºedinte,
De asemenea, se ºtie cã, în repetate rânduri, am criticat stafful nostru în privinþa modului în care au fost prezenþi, au fost mobilizaþi interlocutorii noºtri în aceste dezbateri legislative. De data aceasta, fac o pledoarie inversã. Avându-se în vedere cã era programatã aceastã dezbatere la raport, sã permitem ca, ordinea de zi fiind aprobatã, în funcþie de prezenþa iniþiatorilor, sã aranjãm lucrurile, astfel încât sã nu ne poticnim ºi, în funcþie de prezenþa lor, sã dezbatem punctele prevãzute în ordinea de zi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.