Costache Mircea

Domnule preºedinte,

De data aceasta aþi fãcut dovada unei forþe de a stãpâni psihologia celor aflaþi în bãncile acestei sãli, întrucât cred cã v-aþi dat seama cã nu îmi scrisesem discursul pe care voiam sã îl þin astãzi ºi mi-aþi dat cuvântul ceva mai repede, ca sã vedeþi dacã sunt în stare sã ºi improvizez. Aºa cã, de data aceasta, pe placul dumneavoastrã ºi al tuturor, voi fi foarte scurt.

O parafrazã la ”Somnul raþiuniiÒ a lui Goya se poate face ºi în legãturã cu starea actualã a þãrii, spunând ceva despre sistemul care naºte monºtri.

Drama României începutului de mileniu III constã în primul rând în încãtuºarea spiritului românesc, prin promovarea nonvalorii, a subculturii ºi, mai ales, prin supremaþia rapacitãþii. O adevãratã reluare la scara modernitãþii a mitului cavernei a pus stãpânire pe sufletul þãrii. Spiritul gregar, lãcomia animalicã oprimã geamãtul înãbuºit al mulþimii tâlhãrite ºi umilite de creaturile infernale cocoþate la cârma treburilor publice.

Strãmoºii în opinci ºi în bordeie au fost vrednici de a ne lãsa o þarã, o limbã, o culturã, un adevãrat tezaur miraculos. Ce lasã urmaºilor proprietarii limuzinelor de lux, ai palatelor aberante, datori cu zecile de miliarde numai la curent electric, darãmite faþã de generaþiile viitoare?

Ce lasã în urmã aceia care încredinþeazã zãcãmintele de la Roºia Montanã aventurierilor strãini, care se întrec în a înstrãina valori materiale ºi spirituale din tezaurul naþional?

Ce þarã lasã în urmã impostorii cumularzi ai acestui moment de profund declin naþional?

Am putea continua, dar lucrurile sunt clare: în þara lui Pãvãlache, vai de neamul lui Costache.