Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2000
other · respins
Petru ªteolea
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã,
De fapt, intervenþia mea se bazeazã pe relaþia cu prevederile acestui fond, cu acel amendament de la art. 20 alin. 3 nou, deci alin. 4, cu problemele legate de înlãturarea efectelor, inundaþiilor, reconstrucþia ºi repararea locuinþelor ºi gospodãriilor populaþiei, cãi de comunicaþii ºi aºa mai departe, cât ºi lucrãrile necesare pentru prevenirea acestor fenomene.
A avut loc, într-adevãr, o discuþie la Comisia de buget, finanþe ºi bãnci, s-a tras o concluzie, acolo, negativã, în ceea ce priveºte acest amendament, dar vreau sã vã spun cã, dupã pãrerea mea, este nevoie sã impunem acea prioritate la utilizarea acestui fond, care trebuie sã meargã spre mãsurile de aceastã naturã, de combatere a efectelor inundaþiilor, cât ºi prevenirea lor.
De aceea, în relaþie cu acel amendament, eu aº vrea, aºa cum am spus ºi în Comisiile de buget-finanþe reunite, ca la finalul acestei anexe sã avem o notã, un asterisc, în care sã se prevadã un lucru Ñ prevederea respectivã ar fi de forma urmãtoare în redactare: ”În limita cheltuielilor prevãzute în listã, se vor aloca, cu prioritate, fondurile necesare pentru înlãturarea efectelor inundaþiilor, precum ºi pentru prevenirea acestoraÒ. La fel, voi veni cu asemenea amendament ºi la cealaltã anexã, de relaþie cu amendamentul de la art. 20 alin. 4 nou, cu referire la punctulÉ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.