Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 decembrie 2001
final vote batch · respins
Raj-Alexandru Tunaru
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã, Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
Se apropie, dupã cum bine ºtiþi cu toþii, marea privatizare a turismului românesc, mai bine zis a celor 27 de societãþi comerciale ce s-au înfiinþat prin divizarea S.C. ”Neptun-OlimpÒ S.A. ºi a altor ºapte societãþi comerciale divizate din S.C. ”MamaiaÒ S.A.
Ca om de turism, menþionez cã sunt preºedintele unui holding format din cinci societãþi comerciale care au ca obiect principal de activitate turismul.
Salut aceastã iniþiativã a Guvernului Nãstase, alãturi de celelalte acþiuni de succes de pânã acum, ultima fiind proiectul ”Dracula-ParcÒ de la Sighiºoara, ºi am de fãcut o propunere constructivã în acest sens.
Propun ca, în criteriile de acordare a punctajului la licitaþiile prin negociere directã ce vor avea loc în cele douã staþiuni, un criteriu principal sã-l constituie experienþa ºi cartea de vizitã, adicã ce a fãcut pânã în prezent pentru turismul românesc societatea comercialã care participã la licitaþie.
Motivez propunerea mea prin faptul cã industria turismului, alãturi de agriculturã ºi servicii, sunt ramuri care au ºanse reale de redresare a economiei, a creºterii substanþiale a P.I.B.-ului ºi, nu în ultimul rând, a ridicãrii nivelului de trai al populaþiei. De aceea, este foarte important ca ele sã ajungã pe mâna unor profesioniºti care între timp sã le integreze în turismul european ºi mondial, astfel încât turismul românesc sã revinã acolo unde îi este locul, cel puþin la nivelul anilor Õ70-Õ80.
În speranþa cã propunerea mea va fi luatã în considerare, aducând o speranþã celor care ºi-au dedicat viaþa turismului, vã mulþumesc în numele lor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.