Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2000
other · respins
Viorica Afrãsinei
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã, Doamnelor ºi domnilor colegi,
Am dorit sã vin la aceastã tribunã, pentru a susþine amendamentul formulat de colegul meu, domnul senator Gheorghe Avram, ºi anume acela care se regãseºte la amendamente respinse la pct. 103. Amendamentul prevede, solicitã o prelungire cu încã 30 de zile a datei pentru care unitãþile administrativ-teritoriale, care au beneficiat de sume defalcate din impozitul pe salarii pentru finanþarea cheltuielilor din bugetele locale, peste nivelul sumelor defalcate din impozitul pe venit, sã fie prelungit. ªi anume: proiectul de lege prevede 60 de zile, amendamentul formulat este acela de a se prevedea 90 de zile pentru aceste returnãri. Aducem ca argument la acest amendament faptul cã ne aflãm într-o perioadã cu mare încãrcãturã electoralã, în care sunt angrenate ºi primãriile ºi unitãþile administrativ-teritoriale ºi avem în vedere dificultãþile cu care se confruntã aceste unitãþi administrativteritoriale, atât de ordin tehnic, cât ºi de ordin birocratic, dacã vreþi.
Deci considerãm cã ar fi benefic dacã noi ne-am gândi la faptul cã suntem într-un an electoral ºi cã tocmai în aceastã perioadã, cu întârzierea cu care dezbatem bugetul, se produce o întârziere ºi a activitãþii din cadrul unitãþilor administrativ-teritoriale.
De aceea, am dorit sã susþin acest amendament ºi vã rog ºi pe dumneavoastrã sã aveþi în vedere încãrcãtura politicã Ñ dacã vreþi Ñ ºi, de asemenea, tehnicã, la care sunt supuse primãriile ºi celelalte unitãþi administrativ-teritoriale.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.