Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2001
other
Emil Rus
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã, Doamnelor ºi domnilor parlamentari,
Am aflat ºi eu cu stupoare ºi uimire, din mass-media, cã Guvernul a hotãrât în ºedinþa de joi, 20 septembrie a.c., retragerea autorizaþiilor de funcþionare a 5 universitãþi particulare, decizie fãrã precedent, a declarat vineri, 21 septembrie, într-o conferinþã de presã, ministrul educaþiei ºi cercetãrii, doamna Ecaterina Andronescu.
Tot prin intermediul mass-media, iniþial, am înþeles cã Guvernul a dat o ordonanþã de urgenþã prin care au fost acreditate 8 universitãþi, pe de altã parte.
Prima întrebare pe care mi-am pus-o ca deputat ºi membru al Comisiei pentru învãþãmânt, ºtiinþã, tineret ºi sport a fost în legãturã cu procedurile de acreditare ºi tehnologia de lichidare a universitãþilor în cauzã ºi în general.
Am revãzut Legea nr. 88/1993, republicatã, ºi Legea învãþãmântului nr. 84/1995, legi organice care prevãd procedurile legale de înfiinþare a universitãþilor.
ªi, atunci, de ce atâta grabã în adoptarea unei ordonanþe de urgenþã de cãtre Guvern, pe câtã vreme proiectele de lege adoptate de Senat se aflã la Comisia pentru învãþãmânt spre analizã, pentru a fi dezbãtute ºi adoptate în Camera Deputaþilor?!
Dupã ce criterii Ñ presupun eu, obiective Ñ au fost scoase cele 8 universitãþi din analiza Comisiei pentru învãþãmânt ºi din dezbaterea Camerei Deputaþilor?
Potrivit Legii învãþãmântului ºi Legii acreditãrii, Guvernul nu este abilitat pentru înfiinþarea universitãþilor. Guvernul este abilitat numai pentru autorizarea ºi acreditarea specializãrilor, precum ºi pentru iniþierea proiectelor de lege privind înfiinþarea instituþiilor de învãþãmânt superior cu respectarea procedurilor prevãzute de Legea nr. 88/1993, republicatã.
În expunerile de motive la proiectele de înfiinþare a celor 8 universitãþi particulare, înaintate Guvernului de Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii, a fost scos punctul a) din art. 104 al Legii învãþãmântului, care precizeazã: ”Învãþãmântul particular funcþioneazã potrivit legii dacã: a) este organizat ºi funcþioneazã pe principiul nonprofitÒ, prevedere fundamentalã, ceea ce presupune cã aceste universitãþi în cauzã au fost iniþial s.r.l.-uri, nerespectând de la bun început principiul nonprofit.
O întrebare de fond care se pune este: când ºi cum au obþinut aceste universitãþi personalitate juridicã, în condiþiile în care, potrivit art. 5 din Legea nr. 21/1924, ”un aºezãmântÒ Ñ adicã universitate Ð ”creat de o persoanã juridicãÒ (fundaþie Ð n.n.) ”nu poate avea personalitate distinctã de aceea a persoanei juridice care a creat-oÒ.
Rezultã de aici cã personalitatea juridicã au obþinut-o ca unitãþi distincte, nefiind înfiinþate de nici o fundaþie ºi, prin urmare, nu au respectat principiul nonprofit prevãzut de Legea nr. 21/1924.
Aceasta ne dã dreptul sã credem cã prin înfiinþarea ca universitãþi a acestor societãþi cu rãspundere limitatã prin ordonanþã de urgenþã se încearcã a le legitima ca instituþii de învãþãmânt superior respectabile. Înseamnã a le pierde urma ca societãþi comerciale.