Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 septembrie 2001
other · respins
Damian Brudaºca
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã, Doamnelor ºi domnilor colegi,
N-am ºtiut, în momentul în care am depus la Secretariatul Biroului permanent al Camerei Deputaþilor acest proiect legislativ, cã el va inspira pe primul-ministru al României care, recent, a declarat cã este necesarã impunerea unei asemenea impozitãri diferenþiate, tocmai pentru a pune oarecum opreliºte acestei sarabande a restituirilor fãrã limitã a tot ceea ce, cândva, în mod licit sau ilicit, a fost deþinut ca proprietate.
Am avut în vedere acest proiect legislativ în primul rând datoritã necesitãþii de echitate socialã care trebuie asiguratã în aceastã þarã, pentru ca diferenþele acestea care se adâncesc de la o zi la alta între diversele categorii sociale sã fie oarecum temperate.
În al doilea rând, aceastã lege îºi propune ca, din sumele rezultate în urma aplicãrii unei asemenea impozitãri diferenþiate, dupã modelul unor state occidentale, în cazul nostru sã fie folosite pentru protecþie socialã realã ºi, în mod deosebit, pentru construirea de locuinþe sociale ºi de locuinþe pentru tinerele generaþii.
Având în vedere dificultãþile pe care le are la acest capitol în momentul de faþã puterea, indiferent de culoarea sa politicã, este necesar sã fie sprijinitã pentru a asigura o asemenea resursã financiarã, în vederea rezolvãrii unor probleme sociale, de protecþie socialã, din ce în ce mai pronunþate pentru persoanele cu venituri mici ºi foarte mici.
În al doilea rând, se cunoaºte faptul cã în ultima perioadã de timp construcþiile care sunt realizate în domeniul acesta al locuinþelor sociale sau al locuinþelor pentru tineret sunt aproape inexistente. Ceea ce se întâmplã prin A.N.L. ºi prin alte acþiuni de tip caritabil nu este în mãsurã sã rezolve aceastã problemã stringentã, aceastã necesitate de spaþiu de locuit pentru cei defavorizaþi ºi pentru tineri.
Aceastã lege am gândit-o ºi în ideea, aºa cum spuneam, a unei justiþii sociale, pentru cã nu este normal ºi nici moral, dacã vreþi, ca cel care deþine un numãr mai mare de imobile, de autoturisme sau de alte bunuri, inclusiv teren, sã plãteascã la acelaºi nivel cu persoanele care nu au o situaþie materialã similarã.
Diferenþele de impozitare pe care le-am propus ºi care pot fi eventual modificate sunt de naturã sã nu creeze nedreptãþi persoanelor cu asemenea proprietãþi multiple ºi, în felul acesta, sã nu fie considerate ca fiind defavorizate în raport cu restul cetãþenilor. Oricum, ei sunt deasupra cetãþenilor, prin poziþia socialã ºi materialã pe care o deþin, ºi, în consecinþã, este ºi moral ºi corect sã plãteascã suplimentar, prin impozitare, pentru bunurile pe care le deþin.
Mulþumesc pentru atenþie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.