Eckstein-Kov‡cs PŽter

Domnule preºedinte de ºedinþã, Doamnelor ºi domnilor senatori,

Grupul parlamentar U.D.M.R. salutã aceastã iniþiativã legislativã pentru cã, într-adevãr, practica Curþii Europene, la care suntem parte, a fãcut necesar sã completãm legislaþia în materie, pe de o parte, detaliind puterile ºi competenþele agentului guvernamental, pe de altã parte, instituind regula regresului statului împotriva celor care s-au fãcut vinovaþi pentru condamnarea, obligarea statului român la despãgubiri.

Cu toate acestea, avem o obiecþiune care, în mod paradoxal, dar explicabil, a venit de la practicienii dreptului care au tangenþã cu Curtea.

Aici fac un apel cãtre reprezentanta Ministerului Justiþiei, ca în lipsa unui amendament Ñ observaþiile au

venit dupã ce am discutat în comisie acest proiect de lege Ñ sã renunþe la prevederile art. 7 din proiect, care a avut ºi observaþii foarte pertinente din partea Consiliului Legislativ. Dupã pãrerea noastrã, acest articol suferã de multiple vicii.

Pe de o parte, aºa cum susþine ºi Consiliul Legislativ, nu se înþelege dacã existã vreo obligaþie pentru Curtea Europeanã a Drepturilor Omului de a accepta o astfel de probã; respectiv, este vorba de efectuarea unei expertize de cãtre instanþele judecãtoreºti cu privire la evaluarea unor bunuri care fac obiectul despãgubirilor.

Practica actualã a Curþii este foarte bine conturatã. Reclamantul, cel care se adreseazã Curþii, ºi dacã considerã necesar sã solicite despãgubiri, în condiþiile art. 41 din Convenþie, atunci produce probe ca sã susþinã solicitarea lui cu privire la valoarea despãgubirilor.

Faþã de acesta, desigur cã statul are toate mijloacele de probã pe care le-a efectuat în þarã ca sã contracareze cuantumul acestor despãgubiri. Cazul Brumãrescu este simptomatic.

Instanþa internaþionalã, dupã ce primeºte ºi poziþia statului ºi poziþia reclamantului, hotãrãºte cu privire la despãgubiri. Noi nu putem stipula, spun eu, printr-o lege internã cã aceastã expertizã constituie mijloc de probã în cauza aflatã pe rolul Curþii. Curtea internaþionalã este cea care se pronunþã cu privire la acesta.

Termenele sunt absolut neprocedurale ºi aduc atingere însuºi dreptului la apãrare. Aici, prin alin. 2, se prevede cã: ”expertiza se dispune de tribunal prin încheiere în ºedinþã publicã, cu citarea pãrþilor, în termen de 5 zile libere de la primirea cererii.Ò Recursul trebuie promovat în 24 de ore de la pronunþare. Sunt termene care nu se regãsesc, spun eu, în procedura civilã ºi care aduc atingere pãrþilor în acest proces. Eu nu vãd, de altfel, dacã existã o condiþie de celeritate sau dacã existã pericolul ca proba sã disparã, atunci existã dreptul public. Art. 235 din Codul de procedurã civilã se referã la asigurarea dovezilor ºi statul poate foarte bine sã aleagã calea dreptului public pentru a asigura aceste dovezi.

Repet, proiectul de lege este bine venit. Solicitarea mea nu este un amendament, fiindcã nu l-am formulat în scris ºi în termen, deci nu pot sã-l invoc. Solicitarea mea este dacã reprezentanta Guvernului se poate pronunþa cu privire la aceste obiecþiuni.