Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2001
other · respins
Damian Brudaºca
Dezbaterea proiectului Legii privind aprobarea Ordonanþei Guvernului
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã, Doamnelor ºi domnilor colegi,
Doresc sã ridic în faþa dumneavoastrã o problemã care, în opinia mea, este de maximã gravitate ºi reprezintã o adevãratã ameninþare la adresa democraþiei, dar ºi a parlamentarismului. Este vorba de practica tot mai des întâlnitã la actuala putere de a face din respectarea legilor o chestiune a bunului plac.
Vã reamintesc cã exact de la acest microfon, un secretar de stat de la Ministerul Agriculturii, Alimentaþiei ºi Pãdurilor ºi-a permis sã declare senin cã va respecta Legea nr. 33/1996 numai dacã vor fi asigurate surse de finanþare. Chiar ºi acest mod de a pune problema mi se pare un simptom periculos al înclinaþiei guvernanþilor de a dispreþui legea ºi prin aceasta, pe cale de consecinþã, ºi pe noi, care reprezentãm Parlamentul þãrii.
Nu cred cã mai existã o altã þarã în lume unde se întâlneºte un astfel de caz. De aici pânã la dictaturã, cu toate consecinþele sale, nu mai este decât un singur pas. Într-un asemenea context ne putem aºtepta în orice moment sã fim transformaþi în simple unelte ale unui
Guvern dispreþuitor ºi grandoman, ba chiar sã fim într-o bunã zi arestaþi pentru curajul de a atrage atenþia opiniei publice asupra unor atari stãri de fapt ºi abuzuri.
Cea mai periculoasã acþiune a Guvernului în materie aparþine ministrului Octav Cozmâncã. De mai mult timp, Domnia sa se manifestã cu mai mult dispreþ faþã de lege ºi justiþie. Am în vedere atitudinea sa faþã de Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001. La numai o zi de la intrarea în vigoare a acesteia, ministrul Cozmâncã a tras sforile determinând modificarea legii, n-a fãcut-o, însã, în interesul naþional, cum ar fi fost de dorit ºi aºteptat de la un demnitar de rang înalt, ci pentru satisfacerea intereselor politice ale propriului sãu partid.
Putem deduce cu uºurinþã din cele întâmplate pânã acum cã pentru domnul Octav Cozmâncã ºi pentru subalternul sãu, Ion Fleºariu, Legea nr. 215/2001 poate fi interpretatã cum dã bine pentru interesele partidului sãu.
Din toatã legea, pentru domnul Cozmâncã este important doar articolul 152, celelalte putând fi interpretate, uitate sau trecute pur ºi simplu cu vederea. Ceea ce convine ministrului Cozmâncã este obligatoriu, dar ce este bun pentru þarã este tratat ca o bagatelã, cu dispreþ ºi lipsã de consideraþie.
Ministrul Cozmâncã ºi adjunctul sãu se fac vinovaþi nu doar de faptul cã nu respectã ei înºiºi legea, cã îi dau interpretãrile pe care le vor ei, ci mai ales pentru cã incitã la nerespectarea legilor þãrii. Fapta lor este deosebit de gravã ºi periculoasã, ea este semnalul clar cã regimul Nãstase Ð Iliescu este favorabil atitudinii de dispreþ faþã de legile þãrii ºi faþã de Parlamentul care le-a dezbãtut ºi adoptat.
Nu discutãm acum ºi aici aberaþiile acestei legi profund antiromâneºti. Mi-am exprimat opinia pe parcursul dezbaterilor ºi prin atitudinea adoptatã, cu ocazia votului, dar o datã votatã ºi eu, ºi toþi cetãþenii acestei þãri trebuie sã o aplicãm ºi respectãm. Dacã este adevãratã axioma cã nimeni nu este mai presus de lege, înseamnã cã ºi domnul Octav Cozmâncã are obligaþia sã o aplice în litera ºi spiritul ei. Chiar dacã vremelnic este ministru, nici el nu este mai presus de lege ºi nu are dreptul sã acþioneze pentru aplicarea unor articole ºi nesocotiri a restului legii. Dacã un ministru procedeazã astfel, cum putem pretinde altceva celorlalþi cetãþeni, respectiv cetãþenilor simpli ai acestei þãri? Ministrul Octav Cozmâncã ºi subalternul sãu nu au reuºit sã înþeleagã, ceea ce este regretabil, cã chiar dacã a fost impusã împotriva intereselor naþionale Legea nr. 215/2001 nu este legea P.D.S.R. ºi nu poate fi desconsideratã de cãtre reprezentanþii acestui partid.