Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 aprilie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
ªtefan Pãºcuþ
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã, Doamnelor ºi domnilor,
Nu ºtiu cât rost mai au încercãrile noastre de a dialoga cu acest Guvern al domnului Adrian Nãstase despre guvernarea care ar trebui sã fie asiguratã de dânºii, pentru cã fiecare nou efort al nostru, de a-i arãta unde greºeºte ºi ce ar avea de fapt de fãcut, par a fi doar un nou episod al unei poveºti vechi despre câini ºi caravane.
De altfel, apropierea Paºtelui sugereazã încã o datã cã putem sta aºa, la nesfârºit, fiecare cu adevãrul sãu în braþe, neluând seama de ceilalþi. Dacã în felul aceluiaºi creºtinism au loc douã Învieri diferite, douã Naºteri diferite ale Mântuitorului, de ce în sânul aceleiaºi naþiuni nu ar încãpea douã realitãþi diferite? Ð una a premierului ºi a aparatului sãu de imagine, în care ne merge cum nu se poate mai bine, ºi alta a cetãþeanului de rând, care nu mai ºtie cum sã achite din veniturile sale amãrâte facturile la apã, gaze, electricitate, ce cresc mereu, proporþional cu neputinþa de a gãsi soluþii a celor despre care se presupune cã ar guverna astãzi România.
Vor reuºi, oare, datele recensãmântului recent încheiat sã-i lãmureascã domnului Nãstase adevãrul cã 78% din populaþie se zbate în sãrãcie ºi cã din situaþia aceasta nu se poate ieºi cu noi valuri de scumpiri, ale cãror singure efecte palpabile sunt cã golesc trenurile, lasã oamenii fãrã apã, gaz ºi curent electric ºi se reorienteazã regimul alimentar înspre lobodã ºi urzici?
Poate cã nici mãcar despre o necesitate economicã realã a acestor noi scumpiri nu se poate vorbi, câtã vreme, în timp ce benzina suportã trei scumpiri pe sãptãmânã, preþul tonei de cãrbune românesc stã pe loc, pregãtind, probabil, noi analize savante despre ineficienþa mineritului în Valea Jiului ºi noi prilejuri de a-i arãta cu degetul pe minerii de acolo Ð ºi ei doar niºte oameni sãraci care muncesc din greu ºi nu apar în viziunile roz ale echipei premierului.
Vorbind de aceste noi scumpiri, sã remarcãm totuºi cã mãcar primul Paºte Ð cel catolic Ð a apucat sã se petreacã înaintea lor ºi ar fi bine sã putem socoti cã acesta este un efect al Pactului P.S.D.-U.D.M.R., pentru cã ar fi singurul sãu efect benefic, mãcar pentru o micã parte a populaþiei. Celelalte efecte ale acestei învoieli sunt mai degrabã de plâns ºi iatã ce se petrece acum la Târgu Mureº: nu lasã elevii sã înveþe nici mãcar când profesorii nu sunt în grevã! Am putea sã înþelegem însã cã întreaga acþiune a Guvernului este concentratã în acest secol asupra integrãrii în NATO ºi Uniunea Europeanã ºi nu disperarea pensionarilor este acum de luat în seamã, ci luminoasele perspective ce se vor deschide României la Bruxelles ºi la Praga, unde auzim din ce în ce mai des: ”vor conta aspectele militare ºi cele de politicã externã, iar nu cele socialeÒ, pe care le tot aducem noi în discuþie, plictisind fãrã rost ºi pierzând fãrã sens timpul glorioasei echipe Nãstase, care tocmai are un tren de prins Ð al integrãrii. ªi-l va prinde, noi o dorim.