Mihaela Ionescu

Domnule preºedinte de ºedinþã, Domnilor colegi,

Declaraþia mea se adreseazã domnului ministru Cozmâncã.

Se pare cã s-au rezolvat toate problemele cetãþii lui Bucur, ciobanul iubitor de câini. Strãzile au fost pavate, aleile dintre blocuri, aºijderea, gropile au fost astupate, transportul în comun merge fãrã greº, curãþenia oraºului este impecabilã, zãpada ºi noroiul sunt numai amintiri, problemele comerþului stradal s-au rezolvat cu buldozerele care au distrus inclusiv trotuarele ºi spaþiile verzi adiacente, lãsând pe micii comercianþi fãrã locuri de muncã, iar pe locuitorii blocurilor fãrã vreo altã sursã apropiatã de pâine, apã mineralã, lapte, produse care acum le pot gãsi doar la cel puþin douã-trei staþii de tramvai distanþã.

Cât despre descentralizarea responsabilitãþilor, ea a devenit o realitate (oare?), iar primãriile de sector îºi pot gospodãri zona sau mãcar parcurile; traficul stradal a fost perfect sistematizat, evitându-se sensurile unice aberante, parcãrile sunt acum în numãr satisfãcãtor, trotuarele sunt la nivel european, panourile publicitare funcþioneazã conform unui plan ºi unei strategii care eliminã arbitrarul ºi posibilele fraude, liceele ºi spaþiile au fost renovate ºi consolidate. Ce-a mai rãmas era doar o singurã problemã: problema câinilor comunitari, care ba sunt vagabonzi, ba sunt turbaþi, ba muºcã copiii de obraz ºi, mai nou, sperie de moarte muncitoarele de la ”ApacaÒ atunci când ies din schimbul doi.

Vrem sã intrãm în Europa, dar sã nu semãnãm cu olandezii, care, în capitalã, au pus la dispoziþia iubitorilor de câini un câmp aflat în cartierul rezidenþial, lângã Congresgebow, adicã Sala Congreselor, chiar în spatele Ambasadei Române, teren unde sunt aduse patrupedele oraºului, de 3 ori pe zi, la aerisit ºi nu numai. Pe trotuare, din 10 în 10 metri, erau imprimate cu un semn alb de interzicere pentru cãþeii care murdãresc trotuarele, cãci aºa s-a fãcut la olandezi educaþia, cu încetul, cu rãbdare, cu înþelegere, atât faþã de animale, cât ºi pentru

stãpânii lor. În Olanda, þara în care pãmântul a fost recuperat cu greu, prin îndiguiri, de la mare, existã cimitir de câini. Dacã un câine rãtãcit sau fãrã stãpân nimereºte pe linia de tramvai, acesta este tratat precum vaca sfântã în India. Se întrerupe circulaþia ºi se goneºte câinele prin claxoane moderate. Nu se bat câinii cu ranga, nu se prind cu lasoul sau cu ºbilþul, nu se omoarã bestial cu injecþii, nu sunt împuºcaþi pe stradã. Nimeni nu se gândeºte la aºa ceva ºi cu atât mai puþin vreun primar.

În Franþa, o altã þarã alãturi de care am dori sã fim consideraþi ca europeni ºi nu hingheri, situaþia câinilor pãrãsiþi de stãpânii iresponsabili în preajma vacanþelor este larg mediatizatã, iar patrupedele orfane sunt imediat prezentate spre adopþie în cadrul emisiunilor TV pentru iubitorii de animale sau pentru a fi preluate de organizaþiile de protecþie a animalelor.