În ceea ce voi spune, plec de la sentimentul de amãrãciune ºi deznãdejde pe care îl încerc cu fiecare ocazie în care merg în circumscripþia în care am fost ales, în care am fãcut promisiuni, în care am jurat un anumit tip de comportament ºi în care mã întorc fãrã prea mari ºi prea importante rezultate, e drept, dupã puþine sãptãmâni de la alegeri.
Constat cu bucurie cã Guvernul îºi continuã încercarea de punere în ordine a unor pârghii pentru oprirea dezastrului în economie, dezastru care are influenþa lui evidentã ºi marcatã în toate domeniile vieþii sociale, în învãþãmânt, în culturã, în sãnãtate ºi în toate celelalte domenii.
Cred cã suntem la ora de faþã Ñ ºi acesta poate fi un titlu de epocã Ñ o þarã a dezordinii, a mizeriei ºi a surzeniei. Ne rãmâne sã punem de urgenþã lucrurile la locurile lor (ºi ne rãmâne, desigur, ºi sã-i ascultãm pe cei care vorbesc de la acest microfon, chiar dacã nu-i ascultãm trãncãnind noi în salã), în limbi de circulaþie localã. Vã rog, domnule preºedinte, sã-i rugaþi pe Domniile lor (ude mereu, ca sã parafrazez un banc bun) sã vorbeascã dupã ce termin eu de vorbit.
Ce anume cred eu cã este trãsãtura de unire a eforturilor noastre necesare? Cred cã trebuie sã începem cu mai mare îndãrãtnicie ºi cu mai mare curaj sã punem lucrurile la locurile lor.
Voi porni de la un exemplu din sport. Unul dintre cei mai mari campioni ai României, unul dintre cei mai strãluciþi bãrbaþi ai sportului românesc, Ivan Patzaichin, nu este la locul lui. Reamintesc autoritãþilor care au în grija lor acest aspect cã Patzaichin a fost de 4 ori campion olimpic, de 8 ori, campion mondial, o datã, campion al Europei ºi a câºtigat alte 16 trofee de argint ºi bronz. Spre deosebire de atâþia alþi sportivi care s-au bucurat de aceastã recunoaºtere, Patzaichin nu este încã _general român_ . Cred cã, în comparaþie cu tot ceea ce se întâmplã în sportul românesc, se impune ca Ivan Patzaichin sã cunoascã, la vârsta la care se mai poate bucura de ea, recunoaºterea meritatã, sã fie fãcut general.
De asemenea, sã punem lucrurile la locurile lor în justiþie. Mi se pare cã orice eforturi am face noi legiferând, dacã nu avem o cale de a opri abuzurile din justiþie, fiecare lege se va transforma într-o fãrãdelege în realitate. Sigur, independenþa justiþiei este un fapt nobil, pentru care se poate ºi lupta, se poate ºi muri. Dar independenþa justiþiei nu trebuie sã însemne abuzul unor oameni ai justiþiei.
Vã voi da un exemplu. În urmã cu câþiva ani a murit de inimã rea unul dintre marii actori români, poate cel mai mare tragedian român, George Constantin. El era în situaþia de a fi scos din casa pe care o cumpãrase cu acte în regulã, pentru cã Ñ ºi aici lucrurile trebuie cunoscute ºi de Domniile voastre Ñ doamna Popovãþ a fãcut cerere de revendicare pentru casã ºi, luptând cu primãria, la care întâmplãtor era domnul Popovãþ, s-a bãtut singurã pe culoarul pe care mergea. ªi pentru cã domnul Popovãþ nu s-a prezentat la procesele pe care doamna Popovãþ le-a intentat primãriei Capitalei, doamna Popovãþ probabil i-a spus, într-un târziu, seara, acasã,
domnului Popovãþ, care era viceprimar al Capitalei: ”Iatã, dragule, am obþinut o casã nouã. Avem o moºtenire.Ò
Aceastã sfidare, cu ilaritatea ei, se întemeiazã ºi pe tragedia morþii lui George Constantin. Dar uite cã acum, peste douã zile Mihai Constantin, el însuºi un actor strãlucit (fiul lui George Constantin), ºi doamna Constantin se aflã în faþa unui nou dezastru. Este evident cã nu se lucreazã corect ºi cã nu se poate trãi aºa, cu sabia deasupra capului, dupã ce în locul acelei case familia are un mormânt cu marele actor înãuntru. Dreptate pentru memoria lui George Constantin!
Eu nu ºtiu calea, dar vã anunþ, vã spun, vã avertizez cã putem noi sã facem cele mai minunate legi din lume Ñ deºi nu le facem totdeauna aºa Ñ ele vor trebui puse în operã de niºte oameni ºi vor fi de aplicat într-o justiþie daþã, cu oameni daþi care, ca ºi noi, care suntem controlaþi, trebuie sã fie controlaþi.
Justiþia sã fie justiþie! S-au adunat mult prea numeroase cazurile de aberaþii care vin la noi, ca parlamentari, ºi nu putem face nimic, nici în teritoriu, nici în aceastã clãdire a Parlamentului.
Iatã, în ”Jurnalul NaþionalÒ de astãzi s-a vorbit de Clanul Iohannis din Sibiu. Citiþi articolul ºi veþi constata cutremuraþi la ce se preteazã niºte oameni Ñ cel puþin în concepþia ziariºtilor care au descris situaþia Ñ ºi nimeni nu poate face nimic. Totul este aranjament deseori josnic, în numele statului de drept. Or, aºa ceva nu se poate îngãdui. Cine controleazã pe primarul Sibiului, grav acuzat în ziare?
Tot la locul lui trebuie sã fie ºi I. L. Caragiale a cãrui statuie se gãseºte pe o stradã din Bucureºti ºi pe care directorul Teatrului Naþional, Dinu Sãraru, într-o discuþie pe care am avut-o, îmi pretindea sã susþin cã trebuie sã-l aducem în faþa Teatrului Naþional, care îi poartã numele. E o statuie care îºi are locul în faþa Teatrului Naþional: ”I. L. Caragiale.Ò
Tot o problemã de punere a lucrurilor la locurile lor este ºi problema T.V.A.-ului. Noi nu avem nici un fel de instrument cu care sã intervenim în viaþa oamenilor, care e din ce mai grea, ºi cred cã Guvernul ar trebui sã ºtie cã fãgãduinþele fãcute înainte de preluarea guvernãrii trebuie þinute. Lucrurile se pot rezolva dacã Guvernul va pune un T.V.A. mic la lucrurile de strictã necesitate ºi un T.V.A. mai mare la bãuturile fine, la þigãrile fine, ceea ce ar fi uºor de plãtit de cãtre cei care au bani, din polul de sus.
Tot un lucru la locul lui ar fi ºi grãbirea mutãrii Senatului la Casa Poporului, pentru cã în ºederea noastrã aici e un ciclu lung ºi de mari nedreptãþi, inclusiv acela cã în sediul nostru de azi ar trebui sã fie Ministerul de Interne.
Tot un lucru la locul lui ar trebui sã fie ºi respectul faþã de unicatele din culturã ºi creaþie.
Am fost la Preºedintele þãrii, am fost la primul-ministru ºi i-am rugat, în numele oamenilor de culturã, sã nu se acþioneze ”cu foarfecaÒ asupra destinelor lor, cu acel 30%, care poate fi valabil ºi trebuie încurajat când este vorba de birocraþie, dar nu când este vorba de unicate, nu atunci când este vorba de mari artiºti. Este, poate, ultimul moment în care se poate interveni pentru a se stopa aceastã mãsurã pe care, tot la insistenþele mele, ministrul finanþelor mi-a spus cã trebuie s-o ia peste tot.
I-am rãspuns: ”Domnule ministru, nu peste tot sunt numere. Existã ºi unicate. Iatã Ñ îi dãdeam un exemplu, unul dintre cele mai bune bancuri ale veacului Ñ, în raionul Tula, înainte de Revoluþia din Octombrie, era un
singur scriitor. Dupã revoluþie au fost 115. Este adevãrat cã pe acela singur îl chema Tolstoi. Nu tãiaþi acolo unde nu se mai poate repara ulterior!Ò
Sunt prea mari artiºti, este prea mare nevoia de culturã, nevoie care este prezentã în programul de guvernare al partidului din care facem parte noi, cei din mijlocul sãlii, pentru a ne permite trufia de a da afarã unicate, când este de eliminat numai birocraþia care invadeazã societatea.
Sunt ºi multe locuri de unde se poate tãia. În culturã, care ºi aºa este sãrãcitã, este vãduvitã, ºi aºa artiºtii mor de foame ºi de mizerie, ºi aºa oamenii de culturã sunt disperaþi, ca ºi oamenii de ºtiinþã, nu se mai poate tãia. Acolo trebuie adãugaþi bani.
Mã bazez pe inteligenþa oamenilor din acest Guvern, care pot inventa biruri pe þigãri, biruri pe alcool, pentru a scoate cultura ºi cercetarea ºtiinþificã de sub presiunea acestui 30% cenzurator. Nu totul este cifrã pe lume.
Declaraþia mea politicã are un singur sens: acela de a ieºi din dezordine ºi de a ne îndrepta cãtre o competiþie realã a valorilor ºi cãtre un clasament curat ºi respectat al acestei competiþii a valorilor.
Ultimul lucru pe care vroiam sã vi-l spun, Ñ de fapt, mã frãmântã ºi o sã-l spun, dacã va fi cazul, ºi la ”InterpelãriÒ Ñ este redarea statutului de autoritate realã Poliþiei române.
Am fost alaltãieri în sate ale Olteniei în care þãranii se închid, de îndatã ce soarele se pregãteºte de apus, în casele lor, trag drugurile ºi aºteaptãÉ vorba lui Marin Sorescu, parcã aºteaptã sã-i trãzneascã. Vin infractorii!
La Bechet, habar nu are poliþia localã, condusã de un colonel, cã un rudar îºi bagã animalele în recolte, distruge tot, îi terorizeazã ºi, din când în când, primeºte o amendã de 80.000 de lei. Aºa ceva nu se mai poate!
Nu se poate ca în satul Târnava din comuna Radovan oamenii sã înceapã sã-ºi manifeste vocaþia în crearea a tot felul de sisteme complicate, sofisticate, prin care sã se închidã în case, prin care sã-ºi blocheze animalele în grajduri, pentru cã vin ºi le furã unii pe care îi cunosc, pe care îi reclamã, în justiþie dureazã nu ºtiu cât dreptatea, iar Poliþia este prãbuºitã!
Vã spun, domnilor senatori, cã, dacã s-a ajuns ca în Bucureºti sã nu se mai poatã circula în cartiere întregi, înseamnã cã noi nu dãm statutul cuvenit Poliþiei. Eu sunt convins cã domnul Ioan Rus, omul foarte profund ºi serios care este astãzi ministru de interne, ca ºi noul ºef al inspectoratului, competentul general Sandu Florin, vor acþiona, dar noi trebuie sã le dãm puterea ºi impulsul urgent de a face dreptate ºi de a instaura siguranþa ºi ordinea în societate, ca poliþia din orice stat civilizat, unde, cu cât sunt mai multe libertãþi, cu atât este mai mare autoritatea celor ce apãrã legea.
Despre acestea toate noi trebuie sã vorbim, dar trebuie sã legiferãm pentru a le da ºi bani, ºi autoritate, ca sã apere societatea de abuzuri, de crime, de instabilitate ºi dezordine.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.