Adrian Pãunescu

Domnule preºedinte de ºedinþã, Domnilor colegi,

Înainte de a-mi face declaraþia politicã, aº vrea sã vã rog sã-mi daþi o mânã de ajutor în ieºirea dintr-o situaþie penibilã care s-a creat în Senat ºi despre care am mai vorbit, ºi care vãd cã nu cunoaºte din partea celui în cauzã o încercare fireascã de a coopera pentru a evita o ruºine, aºa cum spuneam.

Vã aduceþi aminte cã în ianuarie, la ºedinþa din sesiunea noastrã excepþionalã, am propus, în 16 ianuarie 2001, un jurãmânt, am cerut sã jurãm credinþã României. Am fãcut ºi un text pe care l-am înaintat preºedintelui Senatului, vi l-am citit ºi dumneavoastrã, aici. De curând, aºa cum v-am mai spus, a venit un domn senator, domnul senator P.N.L. Nicolae-Vlad Popa, cu o propunere legislativã care se va discuta în Senat. Am primit-o

ºi eu. Am atras atenþia aici cã e o situaþie jenantã, aº zice penibilã. Nu i se poate lua unui om iniþiativa, nu i se poate transcrie iniþiativa pe alt nume ºi sã se meargã în liniºte mai departe. Cineva mi-a zis: ”Pãi, deveniþi coautor.Ò Cum adicã, sã devin coautor al propriei mele idei? Logica asta merge, probabil, la copii. Facem niºte copii ºi devenim coautorii lor, dupã un timp. Este inadmisibil. Am rugat sã se gãseascã, din partea celui în cauzã, soluþia. Sã mergem mai departe ºi eu cer sã se facã dreptate. Cum facem noi dreptate când noi producem, cu voia, nedreptãþi evidente? Sunt actele, sunt stenogramele. Nu mai spun cã am fãcut propunerea aceasta ºi în perioada Õ92ÐÕ96. Nu vreau sã aduc din antichitate toate aceste dovezi, dar cer sã se rezolve aceastã problemã. Am adresat o scrisoare ºi preºedintelui Senatului. Eu pot accepta sã am coautori, dar nu pot sã fiu coautor la ceea ce eu însumi am propus. Simt cã intrãm uºor, uºor într-o zonã în care ne scapã gândurile. Ce se întâmplã e halucinaþie. ªi se merge mai departe. Gata!

Domnilor senatori,

## Domnule preºedinte,

Ceea ce vreau eu sã vã spun, astãzi, este cã din ce în ce mai multe semne negative vin dinspre realitate cãtre noi, cã autoritatea este, în genere, un termen obosit, un cuvânt pensionat, un înþeles trimis undeva în marginea conºtiinþei. De la autoritatea fiecãruia dintre noi la autoritatea omului de presã ºi la autoritatea instituþiilor care trebuie sã facã dreptate, pânã la autoritatea statului român care este grav încãlcatã sub ochii noºtri, iar noi pãrem vrãjiþi de aceastã încãlcare de autoritate ºi neputincioºi în a rezolva, totul se prãbuºeºte.

Sigur cã, în treacãt, aº spune ºi eu cã sunt de acord în ideal cu ce a spus domnul senator Paleologu în legãturã cu decapitarea ambasadorilor, dar eu mã refer, de exemplu, la felul cum a fost rechematã doamna Zoe Dumitrescu Buºulenga. E drept cã nu în actuala conjuncturã politicã, ci în cealaltã, acum câþiva ani. De ce s-a tãcut? Doamna Buºulenga mi se pare o mare autoritate culturalã ºi rechemarea dumneaei de la Academia di Romania n-a fost tocmai potrivitã faþã de statutul omului de culturã.