Damian Brudaºca

Domnule preºedinte de ºedinþã,

## Domnilor colegi,

Recent, în întreaga þarã s-au comemorat 400 de ani de la tragicul sfârºit al marelui voievod Mihai Viteazul, întâiul domn care a unit sub sceptrul sãu cele trei þãri române. Evenimentul a fost marcat, nu numai în localitãþile de care se leagã numele ilustrului domn, prin organizarea unor manifestãri cultural-ºtiinþifice: lansarea de cãrþi, vernisarea de expoziþii foto-documentare sau dezvelirea de busturi ºi statui etc.

Nu facem aici referire la spectacolul jalnic pe care l-a dat Preºedintele României, împreunã cu fostul monarh ºi cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care se implicã din ce în ce mai iresponsabil în demersurile politice ale þãrii.

La iniþiativa Ligii pentru unitatea românilor de pretutindeni, o ºtafetã s-a deplasat în toate localitãþile importante ale României, adunând pãmânt spre a fi depus la mânãstirea **Dealul** , acolo unde se aflã capul domnitorului. Aceastã ºtafetã a poposit ºi la Cluj-Napoca, fapt consemnat de întreaga mass-media localã.

Dacã marea majoritate a presei a consemnat evenimentul ca atare, avem surpriza sã constatãm cã ziarul de limbã maghiarã **Szabads‡g** se remarcã, prin pana unui oarecare Szab— Csaba, prin minciunile ºi neadevãrurile pe care le promoveazã în legãturã cu evenimentul comemorat. Redãm, în continuare, fragmente din articolul sãu intitulat ”ªtafetã comemorativã cu horã etnicãÒ. O facem, în primul rând, datoritã faptul cã nu un ziar de aiurea, ci chiar unul de aici din þarã exceleazã prin promovarea minciunii, mistificãrii, neadevãrului ºi, nu în ultimul rând, a dispreþului faþã de istoria poporului român. Considerãm cã în felul acesta publicaþiile de limba maghiarã, ca **Szabads‡g** , constituie ºi vor constitui întotdeauna un mijloc de înveninare a relaþiilor dintre majoritatea româneascã ºi minoritatea maghiarã ºi ne întrebãm cu îngrijorare ce este de fãcut pentru ca, respectând legea, sã eliminãm asemenea bube infecte din mass-media începutului de mileniu III.

Citez, în continuare, din acest articol: ”Viaþa ºi epoca voievodului Mihai nu se pot despãrþi de Principatul Transilvaniei, mai exact Mihai a fost ajutat pe tron de cãtre Sigismund Bathory din familia princiarã Bathory ºi l-a convins sã renunþe la independenþa Munteniei în favoarea Transilvaniei, pentru ca oastea transilvanã sã-l poatã apãra de turci. Marile victorii ale lui Mihai la Târgoviºte, Bucureºti ºi Giurgiu nu inspirã victoria românilor munteni, ci mari victorii maghiare, având în vedere cã, la cei 8.000 de oameni ai lui Mihai, au fost aduºi de comandantul ºef Bathory Szigmund ºi comandantul armatei ardelene Bocskay Istv‡n 13.000 de soldaþi din Transilvania ºi 24.000 de secui, alãturi de 3.000 de moldoveni. Unde este aici succesul românilor? Dupã succesul campaniei din Muntenia, voievodul Mihai, unul dintre conducãtorii comandantului ºef Bathory Szigmund, în vãzul oastei unite, de bucurie a cãzut în genunchi ºi cu glas tare a mulþumit lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnã cã voievoul Mihai nu s-a bucurat de marele succes al domnului sãu, principe al Munteniei ºi Moldovei, Bathory Szigmund, care a cumpãrat acest titlu în 1595. ªchiopãteazã adevãrul întãritor al identitãþii la bãtãlia de la ªelimbãr contra armatei transilvane a lui Bathory Andras. Dupã cum se ºtie, secuii au câºtigat bãtãlia pentru munteni prin contraatacul lor. Se cunosc numele conducãtorilor secui care, dupã lipsa de decizie a primei confruntãri, l-au convins pe Mihai sã tãbãrascã asupra ungurilor care se pregãteau de odihnã ºi bãut. Eroii primei confruntãri nu au fost muntenii, cãci numai polonii au putut rezista ungurilor. Bãtãlia de la ªelimbãr, bãtãlia unificãrii, în aceastã situaþie, este o victorie a secuilor, cel puþin tot atât cât a muntenilor. Uciderea voievodului Mihai nu întãreºte conºtiinþa româneascã, moartea lui nu a depins de garda lui de secui care l-au apãrat cu fidelitateÒ.