Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 martie 2000
other · respins
Ion Solcanu
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã, Domnule ministru,
Stimaþi colegi,
Îmi amintesc cã în 1997 s-a adoptat o lege prin care Curtea de Conturi era eliminatã de la controlul firesc, de altminteri, al banului public realizat prin privatizare. Consecinþele acestei decizii politice vor putea fi calculate, în mod sigur, perioada imediat urmãtoare ºi vom putea evalua care au fost pierderile efective care s-au produs tocmai ca urmare a acestei decizii politice.
Distinsul coleg senator Buruianã, de altminteri a fãcut o trimitere destul de limpede în acest sens. Aici avem de-a face, în ultimã instanþã, cu preluarea procesului de privatizare de cãtre o altã instituþie. Eu înþeleg de ce Camera Deputaþilor a mers ”în oglindãÒ, sã spunem. Dacã am eliminat de la Fondul Proprietãþii de Stat controlul Curþii de Conturi, haideþi sã-l eliminãm ºi de aici.
Cred cã observaþiile fãcute pânã acum de cãtre distinºii colegi domnul senator Szab— K‡roly, domnul senator Buruianã ºi domnul senator Juravlea, de altminteri, sunt absolut îndreptãþite ºi ar trebui sã pãstrãm textul acesta de control al Curþii de Conturi asupra modului în care se constituie banul public, fondurile respective.
Nu cred cã avem motiveÉ nu cred cã domnul Mureºan are vreun motiv sã se teamã de aºa ceva. Sunt absolut convins cã nu. ªi atunci, mai ales cã existã încã 3Ñ4 luni de guvernare, nu ºtiu de ce vã temeþi sã treceþi în asemenea lege ca viitorii care vor continua acest fenomen sã fie supuºi controlului Curþii de Conturi. Noi suntem pentru aºa ceva.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.