Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 octombrie 2000
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ioan Creþu
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã,
## Domnule secretar de stat,
## Stimaþi colegi,
Proiectul de lege care ni se prezintã astãzi pentru dezbatere de fapt este o aliniere la legislaþia europeanã în domeniu. Adicã s-a trecut de la acele impozite pe autovehicule, aºa numita ”Taxa BãsescuÒ cunoscutã pânã în prezent la cota de 25% din combustibilul de la rafinãrii, plus transportul, plus aceeaºi cotã, chiar la intrarea în vamã. Reducându-se, adicã desfiinþându-se
aceastã taxã ºi, cum zicea domnul secretar de stat, ºi pentru scutirea autovehiculelor primite cadou prin acele fonduri PHARE. Este o nouã metodã care sper sã aducã la Fondul special al drumurilor noi surse de finanþare de care România are nevoie pentru modernizarea, în primul rând, ca sã zic, a drumurilor rapide, etapa a doua, cum suntem acum, ºi etapa a treia Ñ Moldova. Sigur cã nu ne vor ajunge aceste fonduri pentru autostrãzi sau alte infrastructuri de mari dimensiuni, dar, dacã mã refer doar la autostrãzi, modernizãri de drumuri ºi poduri, România ar avea nevoie mare de credite. Sigur cã pentru finanþarea aceasta va fi nevoie de credite externe pentru care Ministerul Transporturilor ºi are o serie de proiecte în valoare cam de 4 miliarde de dolari. Cam atâta e, domnule secretar de stat? În continuare, deci, având proiectul de modernizare a infrastructurii la drumuri, inclusiv la cãi ferate, cum aveþi dumneavoastrã porturi ºi aeroporturi, planul este fãcut încã pe douã legislaturi de aici înainte. Grupul nostru parlamentar susþine ºi voteazã acest proiect.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.