Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2001
other
Gheorghe-Eugen Nicolãescu
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã, Stimaþi colegi,
Cred cã trebuie sã privim cu deosebitã seriozitate acest amendament ºi mai ales articolul aºa cum a fost propus de iniþiatori. Cred cã în afarã de argumentele pe care le-a adus colegul meu înainte, ar trebui sã mai adãugãm ºi altele ºi anume, prin textul propus, în ansamblul sãu, ºi prin completarea legii se dau competenþe sporite Curþii de Conturi. Atunci, care este raþiunea reducerii numãrului consilierilor de conturi, dacã aceºti consilieri primesc atribuþii sporite? Pe de o parte.
Pe de altã parte, probabil cã dumneavoastrã nu cunoaºteþi, dar existã depusã la Biroul permanent al
Camerei Deputaþilor o notã a Comisiei juridice, de disciplinã ºi imunitãþi cu privire la hotãrârea Curþii de Conturi de revocare a 9 judecãtori ºi 8 procurori financiari.
În textul notei pe care a întocmit-o Comisia juridicã, de disciplinã ºi imunitãþi ºi care dupã opinia noastrã nu poate fi pusã la îndoialã sub nici o formã, se specificã cã nu existã temei legal în ceea ce priveºte hotãrârea Curþii de Conturi privind revocarea din funcþie a 9 judecãtori ºi 8 procurori financiari, ca urmare a aplicãrii Legii bugetului de stat pe anul 2001.
Sã nu uitãm cã atunci când s-a aprobat Legea bugetului de stat pe anul 2001 s-a încãlcat Constituþia, în sensul în care Curtea de Conturi, ca autoritate publicã, îºi aprobã bugetul, buget care, în mod normal, se preia ca anexã la bugetul de stat. Atunci s-a încãlcat Constituþia, noi am sesizat acest lucru, revenim cu el astãzi pentru cã se invocã reducerea numãrului de personal, ca urmare a lipsei de fonduri din bugetul de stat.
Comisia juridicã, de disciplinã ºi imunitãþi are chiar o formulare mai mult decât pertinentã, ºi anume aceea cã pentru rezolvarea acestei situaþii Guvernul poate emite o ordonanþã de urgenþã prin care sã rectifice bugetul Curþii de Conturi.
În acelaºi timp, tot Comisia juridicã, de disciplinã ºi imunitãþi a Camerei Deputaþilor apreciazã cã revocarea din funcþie a judecãtorilor ºi procurorilor financiari înainte de încheierea mandatului de 6 ani nu se poate face decât cu titlu de sancþiuni. Ei considerã cã o lege ordinarã, cum este Legea bugetului de stat pe anul 2001, nu poate modifica o lege organicã, adicã Legea de funcþionare a Curþii de Conturi.
De asemenea, membrii Comisiei juridice, de disciplinã ºi imunitãþi, colegii noºtri, considerã cã o iniþiativã legislativã ar fi contrarã principiilor constituþionale, deoarece membrii Curþii de Conturi ºi judecãtorii financiari sunt independenþi ºi inamovibili pe durata mandatului.
Eu sunt foarte curios de ce Biroul permanent, dacã a luat act de o notã a Comisiei juridice, de disciplinã ºi imunitãþi, a introdus pe ordinea de zi acest proiect de lege.
În afarã de asta, stau ºi mã întreb ºi întreb, de fapt, tot pe iniþiatori, de ce au adoptat procedura iniþiativei legislative prin deputaþi ºi senatori, când 3 dintre semnatarii acestei iniþiative legislative sunt membri ai Guvernului, ºi n-au optat, aºa cum era firesc, pentru o procedurã, ºi anume aceea de proiect de lege prin Guvern.