Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 septembrie 2000
procedural · adoptat
Corneliu Dorin Gavaliugov
Aprobarea ordinii de zi 1Ð4 02. Aprobarea programului de lucru
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã, Stimaþi colegi,
Îmi cer scuze cã am revenit la microfon, dar explicaþiile pe care ni le-a dat aici domnul secretar de stat Pete, cãruia, de altfel, îi port o realã stimã, trec pe lângã subiect. Deci eu ºtiu cã Domnia sa este o persoanã inteligentã ºi poate sã evite o situaþie stânjenitoare, pentru cã, într-adevãr, este scandalos ca astãzi, în faþa unui program în care angajãm România prin lege, pe un proiect atât de important, care v-am spus, este o piatrã de încercare pentru România, dacã este în stare sã implementeze politici agricole, ºi nu numai politici agricole, ci cu impactul firesc, complet care existã astãzi, ºi anume dezvoltarea durabilã în lumea satului, o dimensiune absolut europeanã, absolut cu o amprentã europeanã care poate sã se creeze deja în România ºi într-un astfel de moment reprezentantul unui partid creºtin-democrat, pentru cã þãrãnesc mi-e greu sã-i mai spun, titular al Ministerului Agriculturii, pentru cã nu putea lipsi din fruntea Ministerului Agriculturii, lipseºte în mod ruºinos de la dezbaterea în Senat. Unde decidem asupra acestei legi, asupra formulei celei mai bune de constituire a acestei agenþii? în mici ºuºanele de presã, ne închidem în câte o camerã în care doi reporteri de televiziune ne dau un mesaj cãtre naþiune?! Este posibil ca un ministru, lider al unui partid, sã se ascundã de o dezbatere care este fireascã într-un stat de drept, ºi anume dezbaterea parlamentarã?!
Stimaþi colegi,
## Domnule preºedinte,
## Domnule secretar de stat,
Fac apel la dumneavoastrã ca, într-adevãr, de urgenþã, sã avem aici confirmatã prezenþa ministrului agriculturii, domnul Ioan Avram Mureºan.
Subliniez, au fost ºi acuze grave, au fost poate ºi lucruri care trebuie clarificate, dar este important ca, cu bãrbãþie, titularul Ministerului Agriculturii sã fie prezent aici ºi sã rãspundã problemelor care au fost ridicate. Eu rãmân la aceastã susþinere.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.