Viorel Gheorghe Coifan

## Domnule preºedinte de ºedinþã, Stimaþi colegi,

Declaraþia mea politicã se referã la ”Regionalizarea României, o problemã serioasã, abordatã superficialÒ.

Asistãm în ultimele luni la o avalanºã de declaraþii contradictorii fãcute de Guvern referitoare la regionalizare ºi la o nouã împãrþire administrativ-teritorialã a României. Unii o invocã ca pe o necesitate impusã de Uniunea Europeanã, alþii aduc în scenã spectrul federalizãrii, ce ar fãrâmiþa þara. În realitate, cei care guverneazã astãzi nu doresc o abordare serioasã a subiectului.

Regionalizarea þãrii nu este un proces impus de Uniunea Europeanã, aºa cum se invocã, în vederea aderãrii prevãzute pentru anul 2007. Grecia, un stat cu vechime în Uniunea Europeanã, a început acest proces abia în anul 2001. Regionalizarea þãrilor candidate este însã agreatã ºi susþinutã de Uniune în vederea compatibilizãrii, în termeni de suprafaþã, populaþie, dar ºi de dezvoltare socio-economicã, a unitãþilor administrativ-teritoriale situate imediat sub nivelul statelor membre.

În anul 1997, Delegaþia Comisiei Europene la Bucureºti, împreunã cu Guvernul României, publicã ”Carta verde Ñ Politica de dezvoltare regionalã în RomâniaÒ. În 1998, se adoptã Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionalã în România. S-au format cele opt regiuni de dezvoltare, au început sã funcþioneze consiliile de dezvoltare regionale ºi agenþiile din subordine. Se contura un început de politicã de dezvoltare regionalã.

Începând cu anul 2001, o serie de acte normative modificã arhitectura legii ºi spiritul ei. Consiliul Naþional de Dezvoltare este scos de sub autoritatea primului-ministru, ca o dovadã elocventã a ”preocupãriiÒ Guvernului Nãstase pentru acest subiect. Aproximativ în aceeaºi perioadã, mai exact în 1998, în Polonia trei oameni Ñ primul-ministru, ministrul de finanþe ºi ministrul administraþiei publice Ñ ºi-au asumat responsabilitatea politicã de a proiecta ºi implementa reforma administraþiei publice. Întregul proces a durat un an, adicã între 1998 ºi 1999. Astãzi în Polonia existã 16 regiuni, 308 comitate ºi 2.489 de comune ce funcþioneazã.

În anul 2002, Guvernul P.S.D. descoperã importanþa subiectului regionalizãrii ºi îl transformã într-unul electoral. Aceeaºi oameni care în 2001 înfierau cu fraze apãsate intelectualii din jurul revistei clujene ”ProvinciaÒ pentru ”vinaÒ de a fi propus abordarea unui astfel de subiect, s-au transformat în susþinãtorii fervenþi ai procesului de regionalizare. Dar în loc sã abordeze profesionist subiectul, au lansat o campanie de promovare care a avut un singur merit, acela de a lãsa pe cetãþenii acestei þãri într-o deplinã confuzie, generatoare de obsesii ºi frustrãri. Primul-ministru a oferit în 2002, la Sinaia, modelul italian ºi spaniol de regionalizare, apoi Ñ mai nou Ñ pe cel slovac. Preºedintele Iliescu este împotriva a însãºi ideii de regionalizare, iar ministrul Cozmâncã, dupã ce lanseazã nefericita formulã a numirii unor guvernatori care sã conducã regiunile de dezvoltare, doreºte sã regrupeze cele 42 de judeþe în 10 sau 12 judeþe mai mari care Ñ Doamne fereºte! Ñ sã nu se numeascã regiuni, pentru cã ”în România termenul de regiune deranjeazãÒ. ªi apoi Ñ _finis coronat opus_ Ñ constatã cã cei care au conceput regiunile de dezvoltare nu au fost oameni serioºi, inclusiv cei din delegaþia Uniunii Europene, iar aceste regiuni sunt în agonie. Dupã 3 ani de guvernare P.S.D.! Ce sã mai înþeleagã bietul cetãþean contribuabil? De la alegeri anticipate la alegeri amânate, apoi la altele decalate ºi aºa