Corneliu Ioan Bucur

Domnule preºedinte de ºedinþã, Stimaþi colegi,

M-aº fi bucurat sã mã adresez ºi reprezentantului Ministerului Justiþiei, dar se pare cã nu a putut da curs invitaþiei noastre.

Interpelarea mea de astãzi se referã la conþinutul rãspunsului prezentat de Ministerul Justiþiei, prin domnul secretar de stat Flavius Baias, la ºedinþa noastrã din 2 octombrie, rãspuns care Ñ mãrturisesc astãzi Ñ m-a descumpãnit întru totul.

Pentru a face cât mai desluºitã aceastã stare de spirit în care mã gãsesc nu numai eu, cred cã ºi alþi colegi ai mei senatori, pun urmãtoarele întrebãri, din nou, în interpelarea de astãzi, aceluiaºi minister ºi, prin conducerea acestui minister, Parchetului General.

1. Cum este posibil sã comunicaþi Senatului Ñ repet, s-a fãcut în ºedinþa din 2 octombrie Ñ cã, citez: ”Rezultatele acestei anchete depuse de Ministerul Culturii în 1997, prin care s-a stabilit vinovãþia realã a celor doi angajaþi ai O.J.P.C.N. Sibiu, nu au fost puse pânã în prezent la dispoziþia Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de JustiþieÒ, încheiat citatul, când prin adresa aceluiaºi Minister al Justiþiei din 27.07. nr. 1.486 MP 2000, ni se aduce la cunoºtinþã ºi ni se comunicã în ºedinþã, prin aceeaºi scrisoare a Ministerului Justiþiei, citez ”Raportul comisiei de anchetã numite de Ministerul Culturii în iunieÐiulie 1997 pentru anchetarea acþiunii O.J.P.C.N. Sibiu a fost înregistrat la Parchetul de pe lângã Curtea Supremã de Justiþie ºi repartizat procurorului care efectueazã urmãrirea penalãÒ, încheiat citatul.

Consider absolut descalificantã pentru justiþia românã ºi pentru instituþia supremã a justiþiei în statul nostru aceastã dezinformare evidentã ºi mã întreb cu ce scop a fost fãcutã, cui se crede cã îi poate profita informarea sau mai corect spus dezinformarea Senatului cu privire la conþinutul unui asemenea document de importanþã capitalã pentru derularea anchetei penale.

2. Cum explicaþi Ñ mã adresez din nou Ministerului Justiþiei Ñ afirmaþia potrivit cãreia aceastã soluþie de neurmãrire penalã nu semnificã anularea concluziilor procurorului inspector care a verificat anterior soluþia datã în chestiunea aceasta, ºi anume în dosarul cu pricina, ºi prin adresa sa din 24 martie 1999, cât ºi prin alte adrese, douã la numãr, ale Ministerului Justiþiei ni se aduce la cunoºtinþã faptul cã, dupã verificãrile efectuate de un procuror inspector s-a apreciat cã sentinþa de scoatere de sub urmãrire penalã ºi aplicarea unei sancþiuni cu caracter administrativ celor doi învinuiþi este netemeinicã. Cu alte cuvinte, asistãm din nou, în faþa celor douã documente comparate, la o dezinformare substanþialã care se repetã de la o ºedinþã la alta ºi ne punem firesc întrebarea pânã unde poate merge o asemenea atitudine faþã de Senatul României, având în vedere cã existã ºi o lege a responsabilitãþii ministeriale.

Mai am ºi o altã întrebare, ºi anume faptul cã în ºedinþa anterioarã ni se comunicã rezoluþia potrivit cãreia avizul Comisiei Naþionale de pe lângã Ministerul Culturii pentru muzee ºi colecþii, potrivit cãrui aviz era interzisã exportarea definitivã a obiectelor datate, nu era indispensabil, în opinia Ministerului Culturii. Întrebarea mi-o pun, ºi nu retoric, cu atât mai mult cu cât în ºedinþa din 19 aprilie 1995, când s-a dat o asemenea rezoluþie, reprezentantul Executivului, al Ministerului Culturii, ºi anume al direcþiei de specialitate funcþiona în calitate de secretar al acelei comisii, ºi-a însuºit un asemenea punct de vedere, de interdicþie categoricã, al comisiei ºi trebuia sã-l aplice în mod executiv prin expedierea unei adrese care sã interzicã un asemenea export de valori.